Au apărut noi imagini de pe șantierul lotului 4 din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva – sute de piloni și ziduri de sprijin cu mii de prinderi. În fotografii se vede progresul celor de la UMB, dar dealul care este străpuns acum de utilaje rămâne un punct problematic în calea autostrăzii.
Potrivit informațiilor aflate de cei de la Pro Infrastructură, lucrările la autostradă sunt din cele mai complexe. Pământul trebuie stabilizat, la fel și asfaltul și Dealul ”liliecilor” va fi îmbrăcat într-o plasă de protecție care va fi prinsă în mii de locuri.
”Acesta este punctul nevralgic al șantierului. Deși progresul este vizibil la ambele viaducte de acces, volumul de muncă rămas este imens, în unele părți fiind încă necesare săpături. Trebuie executate ziduri de sprijin din beton armat fundate indirect (cu peste 200 de piloți forați) și sprijiniri din pământ armat (care vor atinge înălțimi și de 22 metri), iar taluzurile de debleu vor fi protejate cu plase de sârmă fixate prin 5000 de ancore forate în versant”, dezvăluie asociația.
Membrii Pro Infrastructură susțin că lotul nu va fi gata în 2018, mai ales că termenul oficial era pentru această toamnă.
”Deși aproape tot lotul va fi gata în 2018, lucrările la „dealul liliecilor” nu se vor putea finaliza în acest an, în ciuda promisiunilor iresponsabile ale autorităților, împingând deschiderea tronsonului în vara anului 2019”, mai spun specialiștii.
În zonă se mai lucrează și la conexiunea dintre lotul 4 din Lugoj – Deva și umătorul tronson, Deva – Orăștie. Astfel, accesul pe 15 kilometri din tronsonul aflat în exploatare va fi restricționat până la finalul lunii noiembrie. Traficul este deviat pe DN7 (drumul vechi prin Deva).