“Luceafărul Huilei”, plătit regește. Ce pensie are Miron Cozma

1854

Miron Cozma e fostul lider al minerilor din Valea Jiului, cel care i-a condus pe aceștia la București la mineriada din 13-15 iunie 1990. Fostul lider sindical primește acum, din partea statului, o pensie la care mulți pensionari care au muncit toată viața nici măcar nu îndrăznesc să viseze.

În iunie 1990, România număra doar câteva luni de la căderea comunismului, dar gustul democrației nu s-a simțit așa cum ar fi trebuit. Pe 13-15 iunie, minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, reprimau brutal mulțimea pașnică din Piața Universității.

Minerii, conduși la București de liderul sindical, în fața cărora președintele de la acea vreme, Ion Iliescu, prezenta mulțumiri, au lovit cu bâtele și cu picioare femei, copii și bărbați care protestau la Universitate și cereau respectarea democrației.

Minerii au venit la București în iunie 1990 și în 1999. După evenimentele sângeroase din primul an de după căderea comunismului, Miron Cozma a fost condamnat la închisoare. Și-a petrecut mai bine de 10 ani în spatele gratiilor.

Și, totuși, încasează de la stat o pensie pe care mulți pensionari nu o primesc. Miron Cozma se declară, chiar și așa, nemulțumit.

Miron Cozma, fostul lider sindical din Valea Jiului și supranumit Luceafărul Huilei, primește, din partea statului, o pensie de 7.000 de lei.

Dar se plânge de faptul că jumătate din această sumă îi este reținută de ANAF.

„Trăiesc din respectul oamenilor. 20 de ani, 3 luni și 18 zile am lucrat în subteran 100 %. Am 17 ani lucrați la suprafață și 11 ani de închisoare. (…) În trecut câștigam 4800 lei, după recalculare, 7000 lei ,după ce am fost la Casa Națională de Pensii. (…) ANAF-ul îmi reține jumătate din pensie. Deci eu încasez 3500 lei, bani în mână,” spunea Miron Cozma la Antena 3.

În 2017, Miron Cozma a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și alții, pentru infracțiuni contra umanității în Dosarul Mineriadei.

Sursa: Impact
Foto: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.