Lovitură pentru români de la Guvern ! Se pregătesc creșteri de taxe din toamnă ?

199

După ce vicepremierul Marcel Ciolacu a anunţat că există o gaură de 8 miliarde de lei în colectarea TVA de către ANAF, fostul şef al Fiscului din perioada Guvenului Ponta, Gelu Diaconu, nu dă nicio şansă pentru recuperarea acestui deficit. În opinia fostului președinte ANAF, Guvernul, în disperare de cauză, va majora cota TVA în loc să o scadă, aşa cum prevedere programul de guvernare al PSD.

„După luni de zile de când vă asigurară că totul este în regulă cu colectarea veniturilor bugetare, „află” și guvernanții de gaura de la TVA…de vreo 2 miliarde de euro până acum!!!

Nici o șansa să o acoperiți tovarăși!

Capacitatea administrativă ANAF este în pragul colapsului după blocarea achizițiilor IT, a investițiilor de orice natura și a procesului de reforma din aria administrării marilor contribuabili. Cât despre sistarea de facto a programului derulat cu Banca Mondiala va spun doar atât: sunteți de-a dreptul inconștienți!

Continuați cu prostia decisivă a predării activității IT la MFP și cu promovarea pe funcție a unor nonvalori profesionale și situația se va remedia la calendele grecești.

Parcă aș paria cu voi, dragi tovarăși propagandiști, că în disperare de cauza pe la anul veți mai „adăuga” doua procente la cota de TVA așa cum deja ați făcut-o cu accizele!

Cât despre reducerea la 18 la sută a cotei de TVA din programul „din scoarță în scoarță” deja s-a ales praful!”, scrie Gelu Diaconu pe Facebook.

La ANAF a fost descoperită o gaură de 8 miliarde de lei, din cauza deficiențelor de colectare de TVA, a anunțat, vineri, vicepremierul Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă la sediul PSD.

„Este normal că au pornit discuții pe toate sectoarele unde Guvernul a descoperit deficiențe, cum este colectarea TVA-ului. S-a luat și măsuri de organizare la ANAF. Vom vedea cifrele care vor închide luna august și mai departe Guvernul va lua o decizie după o consultare cu ALDE. Probleme: S-a colectat mai puțin TVA. În jur de 8 miliarde lei. Nu este o sumă pe care noi am pitit-o sau Ministerul de Finanțe. Nu e nici o sumă care a ieșit din ritmul altor ani. Dar datoria unui guvern responsabil este să găsească soluțiile ca această deficiență să fie cât mai repede rezolvată, sau cu măsuri care să aibă un impact cât mai mic asupra agenților economici”, a spus Marcel Ciolacu.

sursă: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.