Lovitură la ACS Poli! Drăgoi a demisionat din funcția de președinte

166

ACS Poli Timișoara va rămâne fără președintele Sorin Drăgoi. Omul care a condus clubul în cea mai grea perioadă și-a anunțat demisia și mai rămâne în funcție încă 45 de zile.

Schimbare anticipată dar greu de înțeles în fruntea clubului de Liga I. Președintele Sorin Drăgoi a demisionat din poziția deținută din luna august 2016. Cu acesta la conducerea ACS Poli a reușit să iasă dintr-o situație imposibilă: salvarea de la retrogradare cu 14 puncte penalizare și supraviețuirea cu o grămadă de datorii.

”Mi-am dat demisia și am anunțat asta în Consiliul Director, unde am spus că voi demisiona indiferent dacă voi câștiga sau nu alegerile la ligă. Dacă aș fi câștigat, oricum trebuie să-mi dau demisia. Nu am câștigat, dar am considerat că așa e cel mai bine pentru club. Am avut o demisie scrisă atunci, dar cu data de 1 noiembrie. Pentru că am o funcție de conducere, trebuie să am un preaviz de 45 de zile”, a  explicat Sorin Drăgoi într-un comunicat de presă.

Fostul city manager al Primăriei Timișoara a preluat clubul într-un moment extrem de dificil adus de foștii conducători Liviu Anton și Ioan Miculaș. Contestat de unii, Drăgoi rămâne cu realizările extraordinare reușite de club în sezonul precedent: salvarea de la retrogradare, calificarea în finala Cupei României și îmbunătățirea situației financiare a clubului.

Recent el a candidat la președinția Ligii Profesioniste de Fotbal, fiind singurul contracandidat al lui Gino Iorgulescu. A pierdut cu 13-1 voturi după ce s-a vorbit destul de intens despre implicarea politicului în aceste alegeri…

Zvonurile vorbesc despre viitorul președinte al clubului va fi ales tot dintre colaboratorii municipalității. Mutarea se va produce la finalul anului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.