Vești proaste pentru samsarii de mașini! Registrul Auto Român (RAR) a anunțat crearea unui serviciu telefonic prin care cumpărătorii de mașini să poată afla cu exactitate pe ce dau banii.
Cumpărătorii nu vor mai putea fi păcăliți de numărul de kilometri afișat în bordul autovehiculelor second hand, iar istoricul accidentelor va putea fi aflat în câteva secunde.
În urma implementării sistemului, toate informațiile despre mașina vor fi oferite prin sms chiar de către Registrul Auto Român. Proiectul se află în proces de finalizare, a declarat directorul instituției, Adrian Dincă.
„Ne dorim să introducem cât de curând, în parteneriat cu ASF, cazierul autoturismului. Printr-un singur sms dat la Registrul Autor Român va primi înapoi, în timp real, daunele pe care le-a suferit autoturismului, norma de poluare, istoricul kilometrajului pe care l-a înregistrat la inspecția tehnică periodică, astfel încât fiecare cumpărător să aibă toate datele necesare când dorește să își achiziționeze un autoturism. Sunt aproape de finalizare, dar lucrăm la partea tehnică a finalizării cazierului”, a declarat Adrian Dincă, directorul RAR.
sursa: evz.ro