1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Locuri speciale la UPT pentru absolvenții din sistemul de protecție socială

În acord cu Legea Educației Naționale și cu Metodologia-cadru privind organizarea admiterii în învățământul superior, Universitatea Politehnica Timișoara a alocat, pentru admiterea în anul universitar 2021-2022, 10 locuri speciale, bugetate, în cadrul cifrei de școlarizare aprobate, pentru absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială.

Mai mult, pentru a-i susține pe acești absolvenți, Universitatea Politehnica Timișoara le acordă și o bursă ce acoperă integral tariful lunar de cazare și parțial cel de masă. În plus, aceștia pot beneficia și de burse sociale, la care se poate adăuga, pentru cei cu rezultate bune la învățătură, o bursă de merit sau una de performanță. De asemenea, ei sunt scutiți și de plata taxei de înscriere la examenul de admitere.

Nu în ultimul rând, studenția la Universitatea Politehnica Timișoara înseamnă, pentru acești absolvenți de liceu, la fel ca și pentru toți ceilalți candidați la admitere, și o șansă în carieră, știut fiind faptul că diploma obținută la absolvire le oferă o meserie căutată pe piața muncii, un job bine plătit, iar rata de angajabilitate a absolvenților este de peste 90%, în condițiile în care studiile efectuate nu au luat în calcul pe cei care își deschid firme proprii (UPT îi susține și pe cei cu spirit antreprenorial), cei care își continuă studiile sau cei care pleacă în străinătate.

Toate acestea după o perioadă de studiu în care au acces la laboratoare moderne, săli de curs și amfiteatre renovate, practică la cele mai mari companii din zonă, cea mai modernă bibliotecă universitară din țară, precum și o bază sportivă cum nu mai are nici o altă universitate, cu terenuri de fotbal, tenis, volei, baschet, bazine de înot, sală de gimnastică etc.

Practic, absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială vor participa la concursul de admitere (concurs de dosare sau concurs cu probe de verificare) la facultatea și specializarea pe care și-o doresc, pe locurile special alocate și vor concura doar cu colegii care au aplicat pentru acest tip de locuri.

Ierarhizarea lor se va face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere obținute.
Informații suplimentare se pot găsi pe site-ul Universității Politehnica Timișoara (www.upt.ro), în secțiunea dedicată admiterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Stație de tratare modernizată din bani europeni, recepționată de Aquatim / VIDEO

Anul acesta, în luna noiembrie, Aquatim a recepționat stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractul de lucrări „Proiectare și execuție stații de...

Citește și :