Localitățile în care oamenii pot ieşi mai repede la pensie fără a fi penalizați

62

Lista localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme fără a fi penalizaţi a fost extinsă, de luni, 21 septembrie, cu noi localităţi după intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2020.

Persoanele care au locuit în Victoria şi Făgăraş din jud. Braşov, Galaţi; Ciulniţa din jud. Ialomiţa şi loc. Brazi şi Ploieşti din jud. Prahova beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.

Este vorba despre Legea nr. 207/2020 – modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 858 din 18 septembrie 2020 şi care a intrat în vigoare din data de 21 septembrie.

Această listă a fost extinsă pentru a doua oară în această lună. Prima modificare a survenit ca urmare a publicării Legii nr. 201/2020 în Monitorul Oficial nr. 833 din 10 septembrie 2020 şi care a intrat în vigoare din data de 13 septembrie.

Prezenta lege aduce modificări alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 prin introducerea mai multor localităţi în lista actuală fără a modifica condiţiile de până acum. Pentru a beneficia de aceste facilităţi, persoanele trebuie să fi locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate şi pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, scrie Mediafax. După aceasta modificare, textul alineatului (5) al articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice are următorul cuprins:
“(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.