Litoralul bănățean de la munte devine bază aeriană!

458

Pentru al treilea an consecutiv, zona lacului Surduc va deveni pol de atracție pentru cei dornici de destindere. Litoralul bănățean de la munte va fi timp de două zile cel mai căutat loc.

În zilele de 1 și 2 iulie se organizează Zilele Lacului Surduc. Ca o noutate, pentru prima dată se va putea campa la cort pentru cei ce agrează acest mod de turism. Primăria comunei Fârdea a ales și amenajat două spații dotate cu toalete ecologice și sursă de apă potabilă, unde se pot instala corturile. Aceste amenajări vor deveni permanente, pentru a atrage drumeții.

Tot ca o noutate va fi deschiderea unei noi atracții ce va consta în așa zisele Seri de pește la Surduc. Cu aceste preparate ce vin direct din lac se dorește o permanentizare a turiștilor ce pot să vină în zona chiar și atunci când nu sunt evenimente organizate special.

Pentru a treia oară în Timiș, aici se va ține și un inedit spectacol aerian oferit de AeroNautic Show. Vor fi de toate: aparate de acrobații, helicoptere, poate chiar și MIG-uri, biplane, exerciții de parasutism cu cele mai performante tipuri de parașute. Ca o noutate, pentru prima dată aparatele aeriene se vor împleti cu cele ce vor evolua pe lac. Sportivii vor ateriza chiar pe plajă, lângă spectatori. De asemenea se vor simula atacuri aeriene cu efecte pirotehnice de mare spectaculozitate. Pentru a reuși totul cu bine, în aceste exerciții sunt implicați și specialiștii de la ISU Banat, ce vor veghea la bunul mers al „atacurilor”.

surduc aero show (1)

Doamna Diana Dumitrache , președintele Asociației Aeronautice Române și Tiberiu Frătică, instructor parașutism de la Agenția de Parașutism fac câteva recomandari celor ce vor să vină la Surduc. Pentru a evita ambuteiajele și blocarea drumurilor, se face un apel tuturor să vină la lac din timp și să nu lase pe ultimul moment. Din cauza mașinilor ce vor fi în număr mare vor fi și unele restricții pe anumite porțiuni. Oricum au ce să vadă și înainte. Muzica va fi ca la marile festivaluri.

Din cauza restricțiilor aviatice, se interzice ridicarea oricăror obiecte zburatoare în perioada orelor 17 -21. Nu se admit nici un fel de aparate ca drone, zmeie, lampioane chinezești de iluminat. Toate acestea ar putea impidica evoluția avioanelor. De asemenea, în același palier orar, să nu intre nimeni în apă deoarece vor evolua și nave de acrobație acvatică și chiar un hidroavion ce va decola și va coborî direct pe luciul de apă.

A două zi, duminica, va fi rezervată distracțiilor de tot felul, de la canotaj la pescuit și de la muzică de toate genurile până la bucate alese. Dar despre acestea vom mai reveni cu date suplimentare.

surduc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.