Liderul clanului Cârpaci, Ionelaş Cârpaci, a fost condamnat definitiv la 7 ani şi două luni de închisoare. Decizia definitivă a venit de la magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cârpaci trebuie să stea după gratii în urma mai multor acuzaţii, dovedite de procurori.
Acesta a fost condamnat pentru instigare la uz de fals în formă continuată, uz de fals în formă continuată, folosire a instrumentelor oficiale false în formă continuată, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată.
Ionelaş Cârpaci a intrat în vizorul anchetatorilor după ce a reuşit să pună mână pe nu mai puţin de 144 de proprietăţi în Timişoara. Procurorii au descoperit că unele acte prin care Cârpaci a devenit proprietar pe casele din oraş au fost false.
Mai mult, Cârpaci a fost obligat de instanţa supremă să plătească 1,5 milioane de euro daune materiale unei societăţi comerciale căreia i-a vândut un teren obţinut cu acte false.