Liderii europeni au semnat pentru unitate… cu viteze diferite! VIDEO

358

„Vom acționa împreună, în ritmuri și cu intensitate diferite acolo unde este necesar”. Liderii UE și-au reînnoit sâmbătă la Roma angajamentul european, într-o declarație solemnă, după 60 de ani de la semnarea tratatului fondator al Uniunii în Orașul Etern.

În aplauze, fiecare dintre cei 27 de șefi de stat și de guvern precum și liderii instituțiilor europene au parafat „Declarația de la Roma”, în aceeași Sala degli Orazi e Curiazi la Palazzo dei Conservatori din Piața Capitoliului unde a fost semnat tratatul istoric la 25 martie 1957.

Liderii UE se angajează să facă Uniunea Europeană „mai puternică și mai rezistentă” printr-o „și mai mare unitate și solidaritate” între statele membre.

„Cel mai bun mod de a ne apăra interesele și valorile comune este de a fi împreună”, au subliniat Cei 27.

Printre altele, liderii europeni stabilesc o viziune pentru UE în care statele membre pot alege să coopereze mai strâns cu privire la anumite aspecte, permițând grupurilor de țări să se deplaseze în direcția integrării cu viteze multiple.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a semnat „Declarația de la Roma” cu stiloul original — „aceeași peniță”, a subliniat el — folosit de reprezentantul Luxemburgului în urmă cu 60 de ani.

ue-semnaturi

„Uniunea după Roma trebuie să fie, mai mult decât înainte, o Uniune a acelorași principii, o Uniune cu o suveranitate externă, o Uniune de unitate politică”, a pledat Tusk în momentul când Marea Britanie se pregătește să divorțeze de partenerii ei.

Polonia, care a amenințat să nu semneze Declarația de la Roma din cauza dezacordului asupra conceptului Europei „cu mai multe viteze”, a aprobat în cele din urmă documentul fără modificări, notează France Presse.

Ceremonia s-a încheiat cu o mare fotografie de familie a liderilor europeni în Piața Capitoliului (Piazza del Campidoglio), proiectată de Michelangelo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.