Liceul din vestul țării unde un singur elev a luat notă de trecere la Bacalaureat. Clasele de liceu s-ar putea desființa

491

Un singur elev al unui liceu petroșănean a trecut examenul de Bacalaureat. Contraperformanța a fost înregistrată chiar în ”capitala Văii Jiului” la o instituție de învățământ care în trecut era de renume și pregătea profesioniști pentru minerit. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara anunță analize, fiind posibil ca de anul viitor să fie tăiate clasele de liceu, iar unitatea de învățământ să fie reorientată spre sectorul învățământului profesional și dual.

6,95 – singura medie de trecere de la Leonida

Din cei 64 de elevi înscriși la BAC la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petroșani, doar unul a reușit să treacă examenul. A obținut media 6,95. Conform reprezentanților Inspectoratului școlar județean Hunedoara, la această unitate de învățământ s-au prezentat la examen doar 35 de elevi.

”La Dimitrie Leonida am înregistrat cel mai mic procent de promovabilitate, 2,86. Următorul este Liceul Tehnologic Nicolaus Olahus din municipiul Orăștie cu 8,33, și Constantin Bursan cu 10 procente”, a declarat Maria Ștefănie, inspectorul șef al ISJ Hunedoara.

Potrivit sursei citate, rezultatele obținute la Bacalaureat vor fi analizate în perioada următoare. Se așteaptă însă finalizarea contestațiilor și rezultatele finale ale examenului.
”Vom analiza rezultatele pe fiecare unitate de învățământ. Îi vom consilia pe directori, ca împreună cu membrii CA și consultarea consiliului profesoral, ar fi bine să dezvolte învățământul profesional, învățământul dual. Este o oportunitate foarte bună pentru județul Hunedoara acest sector al învățământului profesional și dual”, spune Maria Ștefănie.

La Dimitrie Leonida există învățământ profesional. Conducerea liceului nu a implementat și învățământul dual.

Oferta educațională a unității de învățământ din Petroșani pentru anul școlar 2018-2019 rămâne în picioare. Este posibil însă ca în următorul an să se renunțe la clasele de liceu.

La nivel județean, primele rezultate afișate, înainte de etapa înregistrării și soluționării contestațiilor, indică un procent de promovabilitate de 66,85%. Adică Hunedoara ocupă poziția a 20-a la nivel național.

sursa: gddhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.