1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Liberalii timișeni își lărgesc echipa prin absorbția unui partid de centru-dreapta FOTO-VIDEO


Partidul Național Liberal deși se află la guvernare în alianță cu Social Democrații simte nevoia să-și mai întărească forțele pentru campania electorală ce urmează să înceapă. Filiala Timiș a crezut de cuvință să mai aducă noi aderenți în echipă. De data aceasta nu este vorba de membri individuali lămuriți fiecare în parte ci de o întreagă formațiune ce a fost cooptată prin absorbție.

 

 

Este vorba de Partidul România Puternică. Ce a activat doar câteva luni, mai exact a fost înființat în luna februarie a acestui an.

Președintele interimar al liberalilor timișoreni Marilen Pirtea împreună cu președintele județean Vasile Blaga au prezentat echipa de circa 200 de membri ce va veni alături de ei dimpeună cu președintele Ovidiu Szime.

„Astăzi am avut plăcerea să primim în rândurile noastre organizația județeană a Partidului România Puternică, printr-o fuziune prin absorbție. Domnul Szime și încă un coleg pe care dânșii îl vor desemna vor face parte din biroul interimar județean, restul urmând să se integreze în organizațiile locale ale PNL” a spus președintele Blaga.

„N-a venit din AUR în PNL, clar ca bună ziua. Nu au fost de acord cu principiile pe care le-au găsit în AUR, au înființat un alt partid și s-au înscris în PNL. Simplu ca bună ziua”, a mai adăugat Vasile Blaga rferitor la traseul politic al lui Szime.

Conform spuselor președintelui Szime formațiune România Puternică are o doctrină de centru dreapta așa că pare cea mai bună opțiune de a de alătura liberalilor cu care pot conlucra. El însuși a avut tot timpul convingeri liberale deși a activat o veme și la Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) fiind chiar fondator al fomațiunii pe care acum o cataloghează drept extremistă. Dar cu timpul a observat că au opinii mult divergente în ceea ce privește actul de guvernare și politica în general.
Pentru a-și testa capacitatea de a convinge susținătorii să-l urmeze a înființat partidul România Puternică ce a adunat nu mai puțin de 4 000 de voturi la alegerile locale din vară.

„Am intrat în politică după mulți ani, după totuși ani de experiență în management. Totuși, nu am venit de pe nicăieri. Am vrut să fac ceva pentru oameni. Pentru că nu m-am mai regăsit în AUR, am hotărât să plec, am trecut la un partid nou, România Puternică, de centru-dreapta, iar acum am optat, la discuțiile purtate astăzi cu colegii de la PNL, să facem acest pas. Noi ca și foști membri ai Partidului România Puternică eram o formațiune de centru-dreapta, era natural să ne îndreptăm către o formațiune de dreapta. Mi-a plăcut foarte mult proiectul pe care domnul președinte Marilen Pirtea mi l-a prezentat și cu siguranță, în anii ce urmează, PNL Timiș și PNL Timișoara vor arăta că ceea ce s-a întâmplat deocamdată e doar un foc de paie și va reuși cu toate forțele să recâștige Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș”,
a declarat Ovidiu Szime.

La sediul PNL, alături de Ovidiu Szime au mai fost prezenți o parte din noii liberali: Marcel Fonta (Giarmata), Marius Ionescu (Dumbrăvița), Elena Nina Constantinescu (Giroc), Anghel Păcuraru (Becicherecu Mic), Raluca Adelina Gozob (Timișoara), Ion Nicolae Sârbu (Timișoara), Nicolae Eremici (Dumbrăvița), Mihaela Maria Cristea (Șag), David Ioan Viorel Dobra (Lenauheim), Daniel Chirilă (Giarmata), Ciprian Ionel Arnăutu (Timișoara), Florin Raicu (Moșnița Nouă), Caius Andrei Neamțu (Lugoj), Stelian Cucăilă (Timișoara), Alexandru Bolboș (Timișoara), Florin Gagea (Timișoara), Florin Petrișor Ștefănescu (Jebel) și Constantin Osain (Timișoara).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :