6.1 C
Timișoara
marți 3 decembrie 2024

Liberalii din Timiș vor șase locuri în Parlament VIDEO

Liberalii timișeni și-au propus un scor cât mai bun pentru alegerile parlamentare ce vor urma în această iarnă. Pentru ca și formal să fie totul în regulă, teancul de dosare cu listele de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor au fost azi după-amiază descărcate și predate oficial către Biroul Electoral Județean.

O delegație de politicieni liberali condusă de Vasile Blaga, președinte interimar județean și de Marilen Pirtea președinte interimar al filialei municipale Timișoara dar și din candidații ce-și încearcă puterile la scrutin au sosit in corpore la Sediul administrației județene pentru a superviza pedarea dosarelor. Evident nu a lipsit nici unul.
Liderii formațiunii PNL Timiș sunt optimiști dat și realiști în același timp. Ar dori să obțină la alegerile parlamentare din noiembrie patru locuri în Camera Deputaților și două la Senat.

Deși componența listelor este deja cunoscută la această dată, reluăm încă odată nominalizările:
Din partea liberalilor din Timiș pentru Camera Deputaților vor candida Marilen Gabriel Pirtea (rectorul UVT), Raul Cozarov (primarul orașului Gătaia), Liliana Oneț (fost subprefect) și Adrian Ghiran.
Pentru Camera superioară (Senat), primii doi care se regăsesc pe liste sunt Vasile Blaga (președintele interimar al filialei) și Cosmin Tabără (viceprimar actual al Timișoarei).

„Am depus astăzi împreună cu colegii mei listele de candidați ale Partidului Național Liberal filiala Timiș la Biroul Electoral Județean pentru alegerile parlamentare, Camera Deputaților și Senat însoțite de aproape 46.000 de semnături. Pentru noi, alegerile parlamentare sunt extrem de importante, nu numai pentru că vor da noua configurație politică a României, dar sunt importante și pentru județ, pentru fiecare colectivitate din județ și pentru județ în ansamblul lui. Am reușit, cred, să propunem liste echilibrate, liste care conțin oameni cu multă experiență, oameni dedicați, oameni cu viziune în toate zonele profesionale, ca să fim cât mai bine reprezentați în comisiile parlamentare, dar, pe de altă parte, sigur, cu multă experiență în zonele care activează, în învățământ, domnul rector Pirtea, în administrația locală, domnul primar Cozarov, în administrația de nivel județean și ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, într-o perioadă foarte delicată doamna Oneț și, sigur, domnul viceprimar Tabără la nivelul municipiului Timișoara.

Pentru noi a fi în Parlamentul României nu înseamnă numai a legifera în Parlament și, așa cum spuneam, reprezintă un prilej de a ajuta județul în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii, atragerea fondurilor europene și am convingerea că cei care ne vor vota nu vor regreta faptul că au dat un vot de încredere reprezentanților Partidului Național Liberal”
, a reiterat intențiile liberale președintele interimar al PNL Timiș, Vasile Blaga.

„Un nou început de mandat, un nou început pentru PNL Timiș, cu speranțe, cu gânduri, cu visuri și cu planuri care țintesc foarte sus. Ne propunem să câștigăm președinția României prin domnul președinte Nicolae Ciucă, iar noi aici, la Timiș, să ducem în Parlamentul României doi senatori și patru deputați. Luptăm pentru cetățeni, pentru educație, pentru cultură, pentru infrastructură, pentru administrație, pentru antreprenoriat pentru că avem nevoie de antreprenori români aici în județul Timiș și în toată țara, suntem un județ dezvoltat, luptăm într-o Uniune Europeană a regiunilor și în Europa Regiunilor, regiunea de vest, regiunea Timiș să fie una bine reprezentată, nu doar la nivel administrativ și politic și la nivel de bunăstare, de progres și de siguranță. Și cred că această echipă a PNL Timiș, din care fac parte, după cum vedeți, cu doamne și domni, să fie una care să convingă cetățenii, să le dea acea încredere și speranță pentru ceea ce va urma bun pentru județul Timiș”, a întărit ele spuse mai înainte și Marilen Pirtea, președintele interimar al PNL Timișoara.

„Mă simt onorată că fac parte din această echipă. Suntem o echipă puternică, o echipă unită și, cu siguranță, împreună vom lupta pentru interesele județului Timiș, dar și pentru a face legi bune în Parlamentul României. Mulțumesc colegilor mei din PNL Timiș pentru nominalizare și cred că împreună vom avea un rezultat foarte bun la nivelul județului Timiș”, a declarat fostul subprefect al județului Liliana Oneț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Al doilea an de investiții în educație în județul Timiș

Comunități care vor primi finanțare prin programul FACEM Patru proiecte noi din județul Timiș vor primi finanțare prin fondul FACEM - o comunitate pentru educație,...

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara și colaboratori din comunitate organizează o serie de evenimente dedicate Zilei...

Citește și :