”Leii” sunt urmăriți de datoriile de 100.000 de euro

134

Se învolbură apele la secția de baschet a SCM-ului cu doar câteva zile înaintea startului de sezon. Datoriile mai vechi ale ”leilor” de aproape 100.000 de euro îi ajung din urmă pe alb-violeți.

Foștii jucători ai echipei din perioada de început a sezonului 2015-2016 au început demersurile și presiunile pentru a-și recupera salariile restante. Tot mai mulți baschetbaliști au anunțat că au demarat procedurile juridice în instanță ori pe cale sportivă împotriva clubului timișorean.

Reamintim că lotul încropit în vara trecută pe bani serioși s-a risipit înaintea startului de sezon după ce clubul a rămas în colaps financiar odată cu blocarea finanțării de la Primărie și CJT. Soluția de ultim moment găsită de autoritățiile locale a fost înființarea unui nou club, Sport Club Municipal, care a început să funcționeze în luna noiembrie și să preia și cluburile aflate în colaps: handbalul, baschetul, dar și rugbyul.

Americanul Derrick Low, bulgarul Hristo Nikolov ori fostul internațional român Bogdan Popescu sunt printre primii baschetbaliști care au început deja demersurile pentru a-și obține salariile restante pentru lunile august și septembrie 2015. Fundașul de peste ocean are și o decizie favorabilă din partea Judecătoriei Timișoara pentru a primi cei 20.000 de dolari restanți. Decizia se îndreaptă către fostul club, BCT ce figura legal pe Asociația de Baschet Timișoara. Pivotul Bogdan Popescu a invocat și el restanțe salariale de 16.000 de euro.

Toate datoriile sunt recunoscute de SCM, care se așteaptă la un total de aproximativ 100.000 de euro. Salarii și datorii către diferiți furnizori. Problema o reprezintă varianta legală de plată a acestora. La fel ca în cazul clubului de handbal Politehnica, aceste datorii nu pot fi stinse din bugetul SCM, ci doar din contribuția privată.

”Sunt datorii pe care ni le asumăm. Este normal ca acești bani să fie plătiți deși nu clubul actual este responsabil pentru ele. Înființat în 7 noiembrie, SCM-ul nu poate achita salariile pe lunile precedente. Rămâne să vedem cum le vom plăti, de unde vom găsi resurse. Probabil din mediul privat. Nu am fost notificați, nu am primit înștiințări și nicio adresă de la jucători, de la federație cu privire la aceste datorii și la termenul de punere în aplicare”, a declarat președintele secției de baschet, Ilie Trițoiu.

Sancțiunile dictate împotriva unui club pentru refuzul de a plăti datoriile către foștii jucători ori antrenori pot fi penalități de puncte și interdicție la transferuri.

Clubul de baschet a fost condus până în primăvară de Leontin Demaio. Antrenorul din acea perioadă, Dragan Petricevic, și Demaio au stabilit bugetul de transferuri și salariile acordate jucătorilor în vara lui 2015.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.