”Leii” sunt în coborâre: 73-92 cu Oradea

105

Timișoara continuă seria slabă și a suferit o nouă înfrângere, a patra la rând. ”Leii” au cedat în fața campioanei la scor, 92-73 și au pierdut deja un loc în clasamentul grupei 1-6.

Primele două jocuri din play-out o vor aduce pe BC SCM Timișoara foarte probabil de ultima poziție din grupa 1-6. Două înfrângeri, vineri cu Sibiu și marți cu Oradea, iar echipa condusă de Tudor Costescu a irosit o bună parte din parcursul sezonului regulat. Iar sâmbătă vine în sala Constantin Jude liderul U Transilvania Cluj. O nouă înfrângere ar compromite aproape orice șansă a violeților la primele trei locuri.

Meciul cu bihorenii nu prea a avut istoric. Gazdele au încasat o lovitură importantă înaintea jocului, Flowers suferind o accidentare la încălzire și a devenit indisponibil. Câteva minute mai târziu și Rambo s-a lovit și a rămas pe bancă. În aceste condiții oaspeții au dominat și au s-au distanțat la fel ca în sfertul de finală al Cupei României. Au condus cu 29-19, 55-35, 73-58 la finalul primelor trei sferturi, iar în ultimele minute au rulat tot lotul de pe bancă pentru un final 92-73.

BCT: Diaz 13 puncte, Komatina 11 puncte, Popa Calotă 11 puncte, Jeremic 10 puncte, Drăgușin 8 puncte, Tohatan 7 puncte, Păun 5 puncte, Rambo 5 puncte, Andrieș 3 puncte.

CSM: Barnette 18 puncte, Mandache 15 puncte, Zeno 13 puncte, Nicoară 12 puncte, Denison 9 puncte, Pasalic 8 puncte, Petrișor 5 puncte, Țibîrnă 4 puncte, Nicolescu 2 puncte.

Cu 30 de puncte, BCT coboară pe locul 5 însă va ajunge pe 6 după partida de mâine a Piteștiului. În runda următoare, programată în 12 martie, bănățenii primesc vizita Clujului.

Fetele au pornit cu victorie

În deschiderea partidei de Liga Națională s-a disputat o partidă din play-offul Ligii I feminine. Fetele de la SCM Timișoara au debutat în faza secundă a campionatului cu o victorie în fața lui CS Agronomia București 65-59. O echipă cu greutate încropită de Vera Găvrilă cu nume importante pentru baschetul românesc, însă deocamdată fără omogenitate. Nou-venite în această iarnă, Monika Brosovszky, Adina Pop, Irina Borș, Selena Kirberg și Cristina Badi au susținut primul meci oficial pentru violete iar lipsa de coeziune s-a văzut mai ales în fața unei echipe tinere și curajoase conduse de un antrenor sârb Nebojsa Biro.

Căpitanul Adina Pop a fost principala marcatoare a gazdelor cu 14 puncte, urmată de Lupu 11 puncte, Kirberg 11 puncte și Brosovszky 8 puncte.

Timișorencele urcă pe locul secund în clasament cu 7 puncte și un meci în minus, restanța cu CSM Ploiești ce se va disputa în 27 martie. Primele patru clasate se califică în turneul de promovare, SCM-ul având drept obiectiv accederea în Liga Națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.