”Leii” sunt activi pe piața transferurilor

108

”Leii” din Banat au anunțat primele nume transferate pentru sezonul 2016-2017. Sârbul Nikola Otasevic va fi noul conducător de joc al violeților, în timp ce din lotul din sezonul trecut au fost păstrați Jeremic și Milencovici.

Primul nume confirmat pentru stagiunea viitoare este unul interesant pentru SCM BC Timișoara. Sârb Nikola Otasevic de 34 de ani a semnat pe un sezon cu gruparea de primă ligă. Conducătorul de joc provine de la Sloboda Uzice, pentru care a avut medii de 10.9 puncte, 6 pase decisive și 3 recuperări pe meci. Otasevic este un jucător cu un CV bogat; 37 de meciuri în Eurocup și multe jocuri în puternica Ligă Adratică.

De asemenea ”leii” l-a păstrat pe unul dintre cei mai buni jucători ai campionatului precedent, Mladen Jeremic. Sârbul a fost al doilea marcator al campionatului, cu o medie de 18,9 puncte pe meci. Un alt jucător păstrat de BCT este căpitanul Zoran Milencovici, cel care a semnat pe doi ani cu bănățenii. Tot pentru doi ani au semnat tinerii Horațiu Covlescu și Georgian Păun.

Conducerea tehnică a echipei va fi asigurată în următoarele două campionat de antrenorul Nenad Mandic. Tehnicianul îi preluase pe violeți la jumătatea lunii ianuarie într-o situație dezastruoasă și a reușit să îi salveze de la retrogradare.

Conducerea BC SCM Timişoara se află în negocieri foarte avansate cu alţi câţiva baschetbalişti români şi străini, ale căror nume le vom anunţa imediat ce contractele vor fi semnate de ambele părţi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.