”Leii” au șase din șase!

175

BC SCM Timișoara a scăpat aproape definitiv de grijile retrogradării după victoria de vineri seara, 81-73 la Mediaș. Al șaselea succes consecutiv legat de ”leii” îi aduce la două puncte de zona ”roșie” cu trei etape rămase de disputat.

Nimeni și nimic nu le mai stă în cale baschetbaliștilor bănățeni care par a se fi descătușat în play-out. BCT are la activ 6 victorii în primele 7 runde ale play-out-ului și este practic scăpată de orice grijă ținând cont că mai au de jucat un meci accesibil acasă. Ba mai mult, dacă vor continua în același ritm elevii lui Nenad Mandic au toate șansele să prindă termine mai aproape de play-off.

Violeții și-au prelungit seria excelentă cu încă o victorie pe terenul lui Gaz Metan Mediaș. Deja retrogradată din prima ligă, gruparea din Sibiu nu a putut ține ritmul cu o echipă pe val așa cum este Timișoara. Oaspeții s-au instalat la conducere din primul sfert și și-au mărit ecartul cu fiecare parțial. Gazdele au mai redus din handicap abia în minutele de final. S-a încheiat 81-73 (25-15, 24-21, 20-18, 12-19) pentru bănățeni.

BCT: Jeremic (23 puncte), Dundjerski (18 puncte), Djapa (17 puncte), Veselinov (10 puncte), Toth (6 puncte), Zivanovic (4 puncte), Warren (1 puncte).

Cu 40 de puncte adunate după 29 de meciuri, timișorenii merg în 30 martie pe terenul lui Dinamo București. Apoi primesc acasă vizita Energiei Târgu Jiu și în ultima rundă se deplasează la Pitești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.