Încă din bătrâni există obiceiul ca în prima zi de primăvară să se dăruiască mărţişorul, simbol al primăverii. Şnurul acestuia – alb şi roşu – reprezintă îmbinarea dintre iarnă şi primăvară, dintre frig şi cald, dintre întuneric şi lumina. Alături de şnur se mai poartă în general simboluri ale norocului, precum trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar sau inima.

Mărţişorul se poartă în piept sau în altă zona la vedere sau pur şi simplu se leagă de mâna şnurul. Se spune, tot din bătrâni, că acesta se poartă până apar primele semne că primvăra s-a încheiat, cum ar fi cântacul cucului, înflorirea cireşilor sau venirea berzelor.

Când apar aceste semne, mărţişorul trebuie atârnat într-un copac înflorit sau într-un trandafir, pentru a aduce noroc. Din bătrâni. se mai spune că acesta poate fi aruncat în direcţia de unde vin păsările călătoare şi în acest timp să se spună „Ia-mi negrețele şi dă-mi albeţele”.

În anii trecuţi, mărţişorul se dăruia înainte ca soarele să răsară şi era oferit copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi. Acum, de cele mai multe ori, fetele primesc mărţişoare, deşi în unele zone din ţară, mai ales în Moldova, se oferă băieţilor.

De asemenea, în Transilvania, mărţişorul se atârnă la uşi, la ferestre sau de coarnele animalelor pentru a speria duhurile rele. Oamenii din Bihor se spală cu apă de ploaie pe 1 martie, pentru a deveni mai frumoşi şi mai sănătoşi, iar în Banat fetele tinere se spală cu zăpadă pentru a fi iubite.

În Dobrogea, mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru că fericirea să fie mare şi înaripată.

Legende despre mărţişor

Înainte că dacii să fie cuceriţi de români, şnurul mărţişorului era realizat în alb şi negru. Negrul venea de la culoarea lânii oferită de Baba Dochia nurorii sale şi simboliza întunericul din timpul iernii. Legenda spune că fiul Babei Doghia, Dragobete, s-a căsătorit fără acordul mamei sale, iar această că să îşi supere nora a trimis-o la rău cu un ghem de lână neagră, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă.

Fata s-a chinuit să spele lâna până când au început să îi sângereze degetele, dar lâna tot neagră rămânea. Impresionat de chinul fetei, Iisus Hristos i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. De atunci, şnurul e format din alb şi roşu, acesta din urmă simbolizând sacrificiul fetei.

Tot pe vremea dacilor, mărţişorul era format din pietre albe şi roşii înşirate pe o aţă. Cele albe simbolizau înțelepciunea bărbatului, iar cele roşii indicau viaţă, adică femeia.

O altă legendă spune că Soarele a venit pe Pământ în chip de fată preafrumoasă, dar un zmeu a închis-o în palatul lui. Pământul a rămas, astfel, fără Soare, iar păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Pentru a salva Pământul, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A găsit palatul, s-a luptat cu zmeul şi l-a învins, eliberând fata.

Astfel, Soarele a ajuns din nou pe cer, dar tânărul luptător a rămas rănit pe zăpadă din curtea palatului. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, iar acesta a murit. În locurile în care zăpadă s-a topit, au răsărit ghiocei, consideraţi vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, altă roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

Sursa: ziare.com