Legendarul Kobe Bryant a murit într-un accident de elicopter

152

​Vestea sfârșitului de săptămână vine din SUA, acolo unde presa relatează decesul legendarului Kobe Bryant, într-un accident de elicopter. Informația a fost relatată inițial de site-ul TMZ, apoi preluată de CNN, AS, Marca sau Gazzetta dello Sport. Bryant, unul dintre cei mai buni jucători din istoria NBA, avea doar 41 de ani.

Conform, TMZ elicopterul privat al lui Bryant a căzut în Calabasas, statul California. Niciuna dintre persoanele din elicopter nu a supravieţuit, fiind confirmate cinci decese.

Bryant, care s-a retras din activitatea sportivă în aprilie 2016, după 20 de ani petrecuţi la LA Lakers, era căsătorit şi avea patru fiice: Gianna, Natalia, Bianca și Capri, ultima născută în iunie 2019.

Kobe Bryant a câştigat cinci titluri de campion NBA cu Los Angeles Lakers, trei cu numărul 8 purtat pe tricou şi două cu 24, a fost desemnat cel mai bun jucător din ligă în 2008, cel mai bun baschetbalist al finalelor din 2009 şi 2010, a fost selecţiont de 17 ori pentru All Star Game şi a fost desemnat de patru ori cel mai bun jucător din meciul vedetelor, transmite News.ro.

În urma lui Kobe rămân mii de momente de magie în tricoul celor de la Los Angeles Lakers.

Cauza accidentului este investigată de autoritățile americane.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.