După Luţă Ioviţă, în cronologia folclorului bănăţean, cel mai cunoscut taragotist a fost Luca Novac. Deşi s-a născut în satul Var, comuna Obreja, în 15 septembrie 1941, Luca Novac a deprins gustul şi tainele muzicii populare bănăţene în acelaşi sat al lui Luţă Ioviţă, Dalci, situat la vreo 8 kilometri de Caransebeş. În Dalci a copilărit acest viitor vituoz al taragotului. Satul natal al marelui Luţă Ioviţă era un fel de academie populară de muzicanţi, iar în familia Novac, bunicul Luca , zis „al bătrân”, era clarinetist în taraful lui Luţă Ioviţă, iar tatăl lui Luca Novac cânta la saxofon. Alţi trei fraţi ai lui Luca Novac cântau şi ei la diverse instrumente: Cornel era acordeonist, Silviu cânta la saxofon, iar Gheza Novac a devenit un virtuoz al trompetei, pe urmele celebrului Nana Florea.
Mediul muzical propice în care a crescut l-a determinat să devină tot mai bun, să-şi perfecţioneze tehnicile de interpretare, dar să şi abordeze mai multe instrumente. Cânta încă de mic copil la fluier, clarinet, saxofon, ocarină şi, evident, taragot, instrument care l-a făcut cunoscut ca un mare virtuoz. Ştefan Isac, un prieten al artistului, consemnează: „Melodiile lui Luca vin din minunatul Banat de Munte, zonă plină de folclor de calitate şi de artişti autentici. El se alătură unor înaintaşi de renume din zonă, ca Luţă Ioviţă, Nicolae Arapu, Vasile Horea şi, nu în ultimul rând, tatăl său. Se face cunoscut încă din copilărie: la nici 16 ani, în 1957, era laureat al Concursului Naţional de Muzică Instrumentală, tot în 1957, precum şi în 1966 fiind laureat al concursurilor de amatori din România, iar în 1964 – al Festivalului Balcanic. În 1964 a fost angajat ca solist instrumentist la saxofon, în cadrul Orchestrei Populare de stat „Lazăr Cernescu” din Caransebeş, devenită apoi „Doina Banatului”. După pensionarea lui Petrică Vasile-Capdecal de la acest ansamblu, la indicaţia lui Nicolae Perescu, Luca a îmbrăţişat taragotul, care l-a făcut celebru, colaborând cu ansambluri din ţară şi din străinătate, alături de naistul Radu Simion şi de colegii lui, excelenţi instrumentişti, printre care îi amintim pe Ion Drăgoi, Ion Lăceanu, Alexandru Ţitruş sau Nicolae Bob Stănescu”.
Cât a activat în orchestra „Lazăr Cernescu”, apoi „Doina Banatului”, a făcut mai multe înregistrări la „Electrecord”, dar şi imprimări la radio şi televiziune. În urma restructurărilor din 1970, Luca Novac devine unul dintre instrumentiştii de bază ai Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timişoara, în cadrul căruia a activat până la pensionare, în 1994. Cu acest reputat ansamblu folcloric a întreprins numeroase turnee în ţară, dar şi în străinătate. Aici a evoluat sub bagheta maestrului Gelu Stan.
https://www.youtube.com/watch?v=gmYgmjEclhs
În acest timp a colaborat şi cu Orchestra Radu Simion, cu care a ajuns în şi mai multe ţări: Italia , Elveţia, Franţa, Olanda, Finlanda şi SUA. În repertoriul său din acea vreme se distingeau următoarele melodii: Cât îi Banatul de mare, Doina fraţilor Novac, Hora de la Oraviţa, Doiul „Furtuna”, Doiul gugulanilor, Hora miresei de la Ţerova, Zice mierla-n cuib, Lăsai puşca ruginită, Balada Gosnei, Cântecul lui Pătru Mantu, Doina oilor etc. A mai cântat sub bagheta unor mari dirijori romţni precum: Victor Predescu, Ionel Budişteanu, Constantin Arvinte, Paraschiv Oprea şi George Vancu.
Despre marele instrumentist Luca Novac au scris câiva celebri jurnalişti din Banat: Nicolae Pârvu – „O viaţă închinată folclorului”, Teodor Bulza – „Lumini bănăţene” şi Nicolae Danciu Petniceanu – „Lacrimă de taragotist”. Cuvinte elogioase a spus depre taragotistul bănăţean şi Marioara Murărescu, pe unul din nenumăratele sale discuri: „Şi astfel, de-a lungul anilor, frumuseţea de neasemuit a doinelor şi virtuozitatea scăpărătoare a jocurilor bănăţene au primit lumini aparte în interpretarea lui Luca Novac, atât în înregistrările la radio şi „Electrecord” şi emisiuni TV, cât şi pe scenă, în concerte şi spectacole, fiind o nouă dovadă a talentului său şi mai ales a faptului că timpul sporeşte valoarea cântecelor de odinioară”.
Luca Novac este încă un reper major al tezaurului folcloric din Banat, care a dăruit o mulţime de nume sonore ale muzicii populare româneşti, apreciate nu numai în ţară, ci şi pe marile scene de profil din întreaga lume, peste tot unde iubitorii de artă ştiu să aprecieze creaţia autentică şi folclorul curat, nealterat de kitsch.