În perioada interbelică şi după Al Doilea Război Mondial, câţiva lăutari de excepţie ai Banatului s-au aflat la mare cinste şi căutare pe scenele Bucureştilor. Cel mai cunoscut publicului din Banat a fost Efta Botoca, cel care a evoluat în trupa lui Gheorghe Zamfir, împreună cu Dorin Cuibaru şi Constantin Gherghina.
Înaintea lor, însă, doi lăutari de mare talent au „deschis” scena bucureşteană: cărăşeanul Ion Luca Bănăţeanu şi timişeanul Moise Belmustaţă. Le-au mai fost alături Aurelia Fătu Răduţu, Dumitru Constantin şi alţii. Marele lor merit a fost acela că au promovat muzica autentică din Banat, în majoritate folclor cules de la lăutarii ţărani.
Ion Luca Bănăţeanu
Născut în 12 noiembrie 1894, la Bozovici (din părinţii Simion – Sâmu Luca şi Chiva-Paraschiva), Ion Luca Bănăţeanu a fost unul dintre cei mai buni lăutari din Ţara Almăjului, dar şi unul dintre cei mai buni violonişti ai României. Trei copii au fost în familia Luca: Sâmu (Sâmulică), Ion şi Maria, alintată Miţi.
Tatăl său era un fel de staroste al lăutarilor almăjeni, conducând un taraf foarte apreciat în acele timpuri. Trupa acestuia era considerată „orchestră domnească”, fiind foarte apreciată în întreaga Vale a Almăjului, pe la mijlocul veacului al XIX –lea. Planul tatălui era să-l facă pe fiul cel mare, Sâmulică, căsap (măcelar), iar pe cel mijlociu, Ion Luca, „domn cătănesc” (cel mai probabil doctor militar).
Trăind în casa unui lăutar vestit, cei doi copii au învăţat încă de mici să cânte la vioară, după ureche. Primul lor dascăl într-ale muzicii a fost, bineînţeles, Tata Sâmu. În taraful acestuia, cei doi au cântat îndată ce au deprins parte din tainele viorii.
Şcoala primară a făcut-o în localitatea natală, îndrumat de unul dintre cei doi preoţi, om învăţat şi colaborator la „Foaia Diecezană” din Caransebeş. Naşul celor doi, Ioniţă, funcţionar superior în administraţie, i-a ajutat pe cei doi fraţi Luca să ia lecţii de pian şi vioară de la profesorul vienez Richard Kvaceak, care i-a învăţat notele muzicale.
Liceul l-a făcut la Caransebeş, iar printre colegii săi s-au aflat şi Constantin Daicoviciu, Matei Armaş şi Ioan Goanţă, care au devenit ulterior academician, profesor publicist şi protopop. În anul terminal de liceu, Ion Luca a cântat în Orchestra Simfonică din Caransebeş, înfiinţaţă de profesorul Franz Stebla.
În 1915, la finalul liceului, Ion Luca se pregătea să urmeze medicina, la Budapesta sau Viena. Moartea subită a tatălui, la numai 50 de ani, le-a ruinat toate planurile. În toamna aceluiaşi an, a fost trimis pe front, unde, după un an, a căzut prizonier la Armata Română şi deportat într-un lagăr din zona Iaşiului. În 1918, s-a întors la Bozovici, unde a cântat în orchestra condusă de fratele său, Sâmulică, la Birtul lui Vitak.
La 25 de ani, în toamna anului 1919, Ion Luca s-a înscris la Academia Comercială din Bucureşti. În acel an, un fost coleg l-a dus pe bănăţean în casa magnatului Malaxa, care organiza săptămânal ceaiuri dansante. Ion Luca ştia să cânte bine la vioară şi pian. Acolo l-a cunoscut pe Traian Staicu – şi el priceput la vioară şi pian – funcţionar la Finanţe şi student la Drept. Îndrumat de acesta, Ion Luca a învăţat să cânte la banjo.
Din pricina taxelor mari, a abandonat cursurile Academiei Comerciale şi s-a înscris la Facultatea de Drept, unde frecvenţa nu era obligatorie. Astfel, a început să cânte şi să câştige bani prin restaurante şi saloane de dans din Capitală. L-a cunoscut atunci pe cel mai bun saxofonist al acelor vremuri, Ion Mirea, în orchestra căruia a cântat şi cu care ajuns în Egipt, la Alexandria.
Când s-a întors în ţară, şi-a făcut propria orchestră, „Trio Luca”, cu care interpreta muzică populară şi uşoară în restaurantele din Bucureşti. Cu formaţia sa a şi debutat la Radio Bucureşti. În 1927, a încihriat o casă pe strada Filimon, nr. 16, unde a adus-o pe Breica Mircea din Bozovici, cu care s-a căsătorit în 1932.
Mai târziu, după câţiva ani, a renunţat la „Trio Luca” şi a înfiinţat orchestra „Carpaţi, împreună cu clarinetistul clujean Traian Lăscuţi Făgărăşanu. Această formaţie avea contracte cu mai multe localuri din Bucureşti, iar în cadrul ei a cântat şi fratele lui Ion Luca, Sâmulică. O vreme, Ion Luca şi trupa sa au cântat la Berăria „Gambrinus” şi la Grădina „Cişmigiu”, avându-i solişti vocali pe Ioana Radu şi Emil Gavriş. Ca să-l deosebească de naistul Fănică Luca, admiratori anonimi l-au botezat Ion Luca Bănăţeanu. A avut nenumărate colaborări la radio, pentru acompaniament şi înregistrări. A scos câteva discuri cu compania „Columbia”.
Ideea de a înfiinţa o orchestră populară la Radio Bucureşti i-a venit lui Tiberiu Brediceanu, iar dirijor urma să fie Ion Luca Bănăţeanu. Al Doilea Război Mondial a determinat amânarea acestui plan. Ion Luca s-a mutat cu familia la Bozovici, unde a cântat din nou la Birtul lui Vitak, împreună cu Sâmulică.
Obişnuit deja cu localurile de lux din Capitală, Ion Luca Bănăţeanu şi-a aranjat prin verişorul său Mihu Crăciun (mai târziu, dirijor al Orchestrei „Lazăr Cernescu”) să cânte la Caransebeş, la restaurantul „Pomul verde”. A cântat apoi la Oraviţa, la restaurantul „Coroana”. Aici l-a cunoscut pe profesorul Nicolae Lighezan, care, înaintea morţii sale, i-a dăruit lui Ion Luca patru caiete cu culegerile sale de folclor, pe care marele violonist le-a fructificat în numeroasele sale aranjamente muzicale.
După câţiva ani, Ion Luca a fost chemat din nou la Bucureşti de către pianistul Virgil Bageac şi de către dr. Petru Groza. I s-au asigurat casă, în cartierul Banu Mărăcine, şi contracte pentru grădinile „Aron” şi „Zisu”. Tiberiu Brediceanu l-a recomandat ca dirijor la mica orchestră de muzică populară de la Radio Bucureşti. În anul 1952, din cauza unui instructor de partid, a făcut o pareză parţială şi a rămas doar să dirijeze.
I-a avut ca discipoli pe marele acordeonist Marcel Budală şi pe saxofonistul Petrică Vasile din Caransebeş. După o carieră prodigioasă ca violonist şi dirijor, Ion Luca Bănăţeanu s-a stins din viaţă în 7 mai 1963. A cerut să fie înmormântat la Bozovici. A fost comparat mereu cu Grigoraş Dinicu, un alt mare intstrumentist şi dirijor al României.
În localurile din Capitală, Ion Luca Bănăţeanu i-a avut mereu alături pe studenţii plecaţi din Banat şi care tânjeau după muzica copilăriei lor. Măiestria cu care cânta la vioară şi abilităţile sale ca dirijor l-au făcut să fie foarte apreciat şi adulat de iubitorii de muzică. Prin arta sa, Ion Luca Bănăţeanu a promovat muzica populară din Banat în Capitală, în România şi în multe ţări din lume. Prin el, mulţi muzicieni din Banat au ajuns în Bucureşti.