Lăutari vestiți ai Banatului: Daniel Iova – un saxofonist de top al zilelor noastre

5995

Daniel Iova este saxofonistul Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara și profesor la această disciplină la Școala de Arte Timișoara.

Provine, ca alți suflători de marcă ai zonei noastre, din Banatul Montan, care are o tradiție cu totul aparte în privința instrumentiștilor. S-a născut în 28 iunie 1971, în Reșița, județul Caraș-Severin. A început să cânte la acordeon  de la vârsta de opt ani. Primul său profesor a fost bunicul din partea tatălui, Constantin Iova, care cânta la vioară. El l-a învățat notele muzicale, după care i-a scris cu creionul denumirea sunetelor pe clapele acordeonului. Acordeonul a fost, deci, primul  său instrument.

Când era în clasa a cincea, a început cursurile la Școala de Muzică din Reșița, studiind clarinetul și pianul. Mărturisește că un rol important în formarea sa l-a avut domnul Gheorghe Țunea, actualul director al Centrului de Cultură și Artă Caraș-Severin. Pe atunci, însă, era profesor la Școala de Muzică, dar și la Cercul de Muzică Populară al Casei Pionierilor din Reșița. Un alt om important în formarea sa muzicală l-a avut tatăl său, care a fost acordeonist.

cu-ansamblulbanatul

Din clasa a șaptea a început să cânte la clarinet, în spectacole, cu Ansamblul „Cununa Semenicului” din Reșița, ansamblu dirijat chiar de tatăl său, Mihai Iova. Aici a evoluat pe scenă alături de instrumentiști renumiți precum: Gigi Tăbăcar, Petrică Vița, Ionel Bontu, Șandor Stanciu, dar și alături de marii soliști vocali Petrică Moise și Nicoleta Voica.

De saxofon s-a apucat prin clasa a zecea, autodidact, fără îndrumarea vreunui profesor. „Am stricat multe casetofoane ca să învăț să cânt”, ne-a mărturisit Daniel Iova. A câștigat premii la „Cântarea României”, în clasa a zecea, cu clarinetul, și într-a XII-a, cu saxofonul. Era vorba de locul I pe țară, ceea ce nu era de ici-colea. Era dovada unui real talent.

A cântat, de-a lungul vremii, cu mai multe orchestre, la nunți și alte evenimente, căci astfel își câștigă existența muzicanții noștri. În 1992 a părăsit acea formație și a început să cânte cu Petrică și Ramona Vița, colaborare care a durat 20 de ani. În această perioadă a avut onoarea să cunoască și să cânte cu mari instrumentiști: Luca și Gheza Novac, Stănescu Scumpea, Stănescu Budoiță, Nicu Anghel Ministeru, Petru Bunescu-Ciuciulică, cu Sandu Florea și alții din familia sa.

Tot în 1992 a intrat într-o trupă româno-franceză, cu care a cântat muzică românească, dar și muzică bretonă.Cu această trupă, Daniel Iova a cântat pe mari scene din Europa, Australia, Asia, America de Nord. Această colaborare s-a întins pe o durată de 12 ani și a însemnat o experiență deosebită. Din această perioadă datează patru CD-uri, unul dintre ele fiind înregistrat la o casă de discuri din Belgia, unde a înregistrat și Janet Jackson, sora lui Michael Jackson.

cu-fiica-sa-iasminaDaniel Iova a cântat mulți ani cu Dinu Iancu Sălăjanu, cu care a fost în turnee în Italia. Astfel a avut prilejul să cânte alături de Dumitru Fărcaș, Laura Lavric, Mioara Velicu, dar și alături de Stela Popescu și Alexandru Arșinel.

De-a lungul anilor a avut ocazia să cânte și alături de marele naist  Gheorghe Zamfir. A fost unul dintre instrumentiștii de bază ai Ansamblului „Semenicul” din Reșița. A absolvit Facultatea de Muzică, Secția Pedagogie Muzicală, a Universității „Spiru Haret” din București.

Este angajat al Ansamblului Profesionist ”Banatul” din Timișoara din anul 2013. Este profesor de saxofon la Școala Populară de Artă Timișoara.

A compus  multe melodii pentru soliști vocali din Banat. În acest sens,spune că primul său ascultător a fost soția sa, Mariana Iova, care dansa, să vadă dacă melodia cade pe picior. De curând a compus câteva piese pentru fiica sa, Iasmina Iova, o solistă vocală de real succes. Speră ca în scurt timp să facă înregistrări împreună și să obțină succes în această formulă de familie.

Daniel Iova este unul dintre cei mai de succes suflători din Banat, în acest moment. Este un membru permanent al trupei coordonate de alt nume important al muzicii populare actuale, Liliana Laichici.

1 COMENTARIU

  1. Imparatii acordeonului ROMANESC
    Marcel Budala ,Faramita Lambru,Bebe Serban f. bun la melodia MOSULE TE-AS INTREB A si SARAIMAN alaturi de Romica Puceanu un STIL de geniu- ,Victor Gore-bun la acordeon si voce-m-am saturat de amar
    Marian Nasturica f.bun la muzica clasica
    regii acordeonului
    Nicu Bela cantec ca pe Vlasca
    Ilie Udila-cateva sarbe antrenante
    Vasile Pandelescu-bun la sanie cu zurgalai
    Gica Cristea-bun la melodia tuiculita
    Stefan Tudorache-cel mai tare la sarbe
    Ion Onoriu-ceva geampara
    acordeonisti
    Gheorghe Lambru
    Sile Ungureanu
    Constantin Bordeianu
    Stelian Apostol
    Petre Mihalcea
    Nicolae Onila
    Orian
    Turcitu si multi altii
    cei din ziua de azi, insa sa cante cristalin fara inflorituri care strica melodiile
    FULGERICA ,MEXICANU . MINUNE,s.a.m.d
    Cei din ziua de azi atat cei descrisi mai sus cat si altii ma putini reprezentativi trebuie sa cate clar multe melodii; ex Minune nu canta frumos SANIE CU ZURGALAI PLUS ALTE MULTE MELODII ,ALTII NU PRIND ALTE TONURI LAUTARESTI ETC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.