Cu sloganul „Pace și securitate” s-au adjudecat recent două (seturi de) alegeri generale, cele din Serbia și din Ungaria. Duminică, 3 aprilie, Serbia a votat pentru noul mandat de președinte, precum și în alegeri parlamentare anticipate, alegeri locale în 14 orașe, inclusiv capitala Belgrad, respectiv într-un referendum pentru amendarea Constituției. Toate sondajele promiteau victoria lui Aleksandar Vučić, întrebările mergând spre componența Adunării Naționale, respectiv spre rezultatele scrutinurilor locale. La ora aceasta, cu peste 95% dintre voturi numărate, actualul președinte are asigurat cel de-al doilea mandat, cu un scor de 59%, obținut din primul tur de scrutin. Puterea și-a menținut majoritatea, dar vor intra în legislativ noi formațiuni. Dezbateri aprinse au loc pentru consiliul capitalei, unde va fi nevoie de largi coaliții spre a se putea face o estimare. Prezența la vot a fost de 58,71%.

În Ungaria, Viktor Orbán a obținut al patrulea mandat succesiv, partidul FIDESZ, împreună cu aliatul lor tradițional, KNDP (Partidul Popular Creștin-Democrat),  obținând aproape jumătate din voturile exprimate (49,27%), la care se vor adăuga multe procente din combinarea celor două modalități de vot (uninominal și proporțional). Cu o opoziție (pretins) unită în spatele unui candidat comun, Péter Márki-Zay, și o prezență mare la vot (69,54%), coaliția de guvernare a obținut două noi mandate și legitimarea a încă patru ani de putere.

Dincolo de nume și cifre, problema cea mare este cea a balansului între Uniunea Europeană și Rusia. Aleksandar Vučić a reușit în primul mandat o echilibristică îndelung criticată între proiectul integrării europene și statornica relație de prietenie cu Moscova. În noul context creat de războiul din Ucraina, Belgradul s-a alăturat Rezoluției ONU de condamnare a invaziei, dar are rețineri în a susține sancțiunile împotriva Kremlinului. Cu toate manifestațiile de stradă ori de pe stadioane, favorabile politicii ruse, nu toate partidele înscrise în cursa electorală au declarat așa ceva, unele susținând agende neutre. Aceasta vine în întâmpinarea unui sondaj realizat de agenția Demostat din Belgrad, conform căruia doar 21% din populație ar susține Rusia, în timp ce doar 13% Uniunea Europeană. Cercetătorul Srećko Mihailović sugerează că această atitudine ar fi urmarea unei vechi tradiții de ne-alienere, promovate în timpul Războiului Rece. Iar președintele Vučić pare să adere la o asemenea poziție, declarând că „locuitorii Serbiei sunt raționali, vrând să fie parte a lumii, parte a Uniunii Europene, dar fără să-și strice relațiile cu Rusia și China”. (cf. Guardian)

E greu de spus cum va reuși să promoveze o asemenea neutralitate de acum înainte, pe fondul înăspririi sancțiunilor și a devoalării probelor cu privire la crimele de război. La un moment dat, comparațiile cu conflictele anilor ’90 îl vor obliga să facă alegeri și declarații dificile. Deocamdată, cu ochiul pe nevoile de energie ale Serbiei, a promis „pace și securitate” și a reușit să convingă. Dar vocea Bruxelles-ului se face deja auzită, cerând tuturor țărilor membre sau candidate să adopte o poziție comună. Iar aici intervine problema cea mai grea pentru Budapesta. Aflat deja în conflict deschis cu „Europa”, cu decizia definitivă a Curții Europene de Justiție împotriva sa, cu articolul 7 activat și fondul de reconstrucție blocat, Viktor Orbán începe acest nou mandat cu stângul. Cunoscuta sa apropiere de Vladimir Putin și recenta declarație împotriva lui Volodymir Zelenski confirmă clivajul dintre el și UE, transformând sloganul său electoral, „pace și securitate”, într-un afront la adresa democrațiilor lumii și o imoralitate greu de digerat în vremuri de conflict armat. Cum Polonia, aliatul dintotdeauna al Ungariei, joacă acum un rol-cheie în susținerea Ucrainei, Viktor Orbán are toate șansele să simtă un gust foarte amar al acestei victorii. „Pacea și securitatea” cu care Vučić și Orbán tocmai au (re)câștigat alegerile se va dovedi o monedă cu o slabă putere de cumpărare a încrederii și cooperării în lumea occidentală, în timp ce pentru BRICS geopolitica poate fi o piedică în calea valorificării unor asemenea opțiuni. E drept că simbolismul politic are „meritul” său, iar dependența energetică are un preț, însă la marea piață politică pot veni două dobânzi temporar ascunse sub preș: să spunem Srebrenica, respectiv Budapesta, 1956. Per total, e greu de spus cum se va închide balanța acestui episod, mai ales dacă războiul va continua să ofere probe ale „ciocnirii civilizațiilor”; pentru ce fel de pace și ce fel de securitate au votat locuitorii celor două țări, cu ce preț își vor obține căldura din case și liniștea din stradă.

Sub aspect tehnic, trebuie spus că în ambele cazuri a avut loc o modificare a legii electorale. În Serbia, aceasta s-a produs după îndelungi și controversate consultări (aprilie – octombrie 2021) între partidele politice și reprezentanți ai Uniunii Europene, ca parte a procesului de pregătire a dosarelor de aderare. Teama de capturare a puterii, ambițiile diferitelor facțiuni și formațiuni politice, scena fiind extrem de fragmentată, drepturile civice ale minorităților, finanțarea campaniei, reflectarea media, toate au cântărit greu în această negociere care, în cele din urmă, a coborât pragul electoral la 3% și a încurajat constituirea și dizolvarea unui număr impresionant de alianțe politice. În Ungaria, modificarea legii electorale s-a realizat direct în parlament, unde coaliția de guvernare deținea majoritatea de 2/3, înăsprind condițiile de înscriere în cursa electorală pentru partide și coaliții. Astfel, dacă în cazul alegerilor precedente o formațiune avea nevoie să depună liste în minimum 27 de circumscripții din cel puțin 9 județe, acum cerința a crescut la 71 de circumscripții din cel puțin 14 județe, plus capitala. Ca urmare, a devenit foarte dificil, dacă nu imposibil, pentru partidele mici, să participe la agelerile generale altfel decât dizolvate în mari coaliții.

Presa a reflectat și ea arhitectura politică din cele două țări. Dacă în Serbia se pare că accesul la spațiul de promovare a programelor electorale a fost mai generos decât în Ungaria, opoziția s-a plâns, totuși, de timpi de expresie foarte limitați și de acte de violență consumate în timpul campaniei și în ziua alegerilor. Delegația Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a și declarat că „atmosfera a fost una calmă și toți candidații au putut să-și desfășoare liber campania”. În Ungaria, în schimb, capturarea media de către FIDESZ a diminuat posibilitatea opoziției de a transmite mesajul său, cu precădere în spațiul rural, unde există o mai mare dependență de presa oficială. Revine aici întrebarea mai veche privitoare la formele și mecanismele alternative de comunicare la care atât candidații, cât și electoratul ar putea apela fără probleme, dar nu o fac sau nu au în vedere.

Oferta politică sârbească a fost de departe mai variată și mai nuanțată: de la teme clasice, precum educația, sistemul medical, pensii, șanse mai mari pentru femei ca întreprinzători privați, la inepuizabila poveste a vaccinării obligatorii, respectiv la obligativitatea serviciului militar, la recunoașterea „independenței Republicilor Populare Donetsk și Luhansk” (Partidul Radical Sârb, al fostului comandant Vojislav Šešelj, condamnat pentru crime de război) și chiar la reinstalarea monarhiei (Dveri-POKS). Au apărut chiar mișcări ecologiste, ca urmare a tensionatului dosar Rio Tinto, privitor la deschiderea posibilă a unor mine de litiu, au fost auzite voci ale minorităților, iar tema Kosovo nu a mai aprins spiritele ca în ceilalți ani. În schimb, în Ungaria, letargia pretinsei opoziții și consensul populației în jurul promisiunilor lui Viktor Orbán susțin mai vechea sentință acordată vieții politice de la Budapesta drept una a finalului istoriei. Opoziția, eroică în declarații, dar cu o campanie extrem de slabă, pare să fi avut un singur obiectiv: înlăturarea FIDESZ. Și nu i-a reușit. „Întreaga lume a văzut în seara aceasta cum în Budapesta au învins politicile creștin-democrate, civic-conservatoare și patriotice. Vom spune Europei că acesta nu e trecutul, ci viitorul. Va fi viitorul nostru comun, european!”, declara Viktor Orbán după anunțarea sondajelor la ieșirea de la urne.

Rezultate

Campania „Viitorul Serbiei” a produs modificări minimale în structura puterii de la Belgrad. Partidul președintelui Vučić a pierdut în jur de 400.000 voturi față de alegerile precedente, dar a câștigat la capitolul imagine și legitimitate. Amintim faptul că în 2020 opoziția a boicotat scrutinul, generând un legislativ straniu, în care, desigur, SNS (Partidul Progresist) și SPS (Partidul Socialist) au avut o supermajoritate contestată. De aceea au fost convocate aceste alegeri anticipate, spre a da o șansă opoziției să joace după noua lege electorală. Și au intrat 12 formațiuni politice în legislativ. Foarte probabil, SNS va continua coaliția cu SPS, cumulând 152 de mandate din cele 250 posibile. Pe locul doi s-a clasat partidul „Uniți pentru Victoria Serbiei”, care va beneficia de 37 de mandate, în timp ce liderul său, Zdravko Porus, a ratat cursa prezidențială, obținând doar 18,3%. Dintre minorități, maghiarii și croații din Vojvodina, respectiv Partidul Actiunii Democratice din Sandzak. Fărâmințarea politică afectează însă alegerile locale, acolo unde va fi nevoie de negocieri aprinse pentru a se delimita o majoritate și a determina „căștigătorul”. Pentru Belgrad, opoziția pretinde o victorie morală, cel puțin.

În Ungaria, scrutinul nu a avut nicio istorie. Nici referendumul pentru acordarea sau nu a drepturilor pentru comunitatea LGBTQ, care va fi invalidat pentru că populația nu a dorit să voteze și acolo. Așadar, FIDESZ „a obținut o victorie atât de mare, încât poate fi văzută de pe Lună și, cu siguranță, de la Bruxelles”, declara, duminică seara, Viktor Orbán. Dar dacă ne uităm de pe pământ, vedem cum neputința de a învinge FIDESZ a determinat coagularea unei coaliții a partidelor de opoziție în jurul unui program comun. Câteva mici victorii în alegerile locale din 2019 au dat speranțe, apoi faptul că asemenea coaliții se pregăteau și în Polonia sau Serbia au transformat strategia electorală a grupului „Uniți pentru Ungaria” în certitudinea că vor reuși. Deocamdată, niciuna dintre acestea nu a avut succes, dar rezultatele extrem de diferite spun multe. În Ungaria, coaliția cuprindea o mini-coaliție a stângii, verzi, Jobbik-ul, acum redefinit drept partid conservator, și liberali. O adunare care nu avea cum să producă o agendă, nicidecum să reușească să articuleze guvernarea. Cu flerul și experiența sa, Orbán s-a amuzat văzându-i cum își frecau degețelele de bucurie în timp ce el negocia „la nivel înalt” cu Rusia și China. Așadar, documentul „Principiile guvernării Ungariei după 2022”, prezentat „poporului” cu emfază, nu a convins nici măcar membrii partidelor din coaliție, care, mulți, au votat în cele din urmă fie cu FIDESZ, fie cu Mi Hazánk (Țara Noastră), noua voce a extremei drepte. Într-un recent interviu, analistul Zsolt Enyedi rezuma astfel ratarea eroilor „uniți”: discurs eminamente singular al lui Péter Márki Zay, ca și când ar fi fost doar el contra lui Viktor Orbán, și nu competiție a partidelor, limbaj destinat zonei urbane, atât ca vocabular, cât și ca teme de campanie, lipsa sensibilității pentru problemele societății din afara capitalei, voce foarte slabă, atât cu privire la războiul din Ucraina, cât și la criza economică și financiară ce se anunță în țară ca urmare a blocării celor 7,2 miliarde de euro din Fondul pentru Reconstrucție și Reziliență. De cealaltă parte, premierul în exercițiu, practicând tocmai un limbaj al maselor sărace, fluturând spectrul creșterii prețului la energie și gaze, dar și al „împingerii țării în război” (cum declara cu privire la intențiile opoziției), Viktor Orbán s-a bazat permanent și pe sondaje de opinie realiste. Astfel că locul discursului despre creștinism și valori morale a fost luat de cel promițând „pace și securitate”, iar tradiționala opoziție față de Bruxelles a fost, astfel, rearticulată. Și a câștigat „o victorie împotriva celor care ne-au criticat”, între adversari numindu-l acum și pe Volodymir Zelenski. Care, însă, i-a răspuns dintr-o altă lume: „Ascultă Victore, tu știi ce se petrece în Mariupol? Și eziți dacă să impui sau nu sancțiuni? E timpul să decizi…”.

Desigur, cu toții ne dorim „pace și securitate”. Dar cu ce preț? Și în numele căror valori, al cărui creștinism și a cărei libertate? În ce fel de lume?