Toți locuitorii satelor și orașelor unde există reţea de canalizare au obligaţia să se racordeze la aceasta, impune Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Toalete din curte, dar și fosele septice au fost interzise, iar cei care refuză să se branșeze la canalizare riscă amenzi usturătoare, arată EuropaFM.ro
În cazul celor care refuză să se branșeze, Garda de Mediu va aplica amenzi între 2000 și 4000 de lei, după trei luni și după un prim avertisment. Singura excepţie este aceea în care persoana în cauză îşi face o staţie de epurare.
MDRAP atrage atenţia că România este foarte aproape de declanşarea procedurii de infringement din cauza faptului că nu s-a conformat prevederilor unei directive europene al cărei termen de aplicare era 31 decembrie 2018 și care cere ca toţi locuitorii din aşezările mai mari de 2.000 de locuitori să aibă gospodăriile branşate la canalizare.
Eurostat arată că în România aproape 1,8 milioane de locuinţe (în care locuieşte 29,7% din populaţia României) au în continuare toaleta în curte.