4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Lansarea proiectului MEDICARE „Infrastructură Medicală pentru Dezvoltarea de Servicii Chirurgicale de Excelență în Regiunea Transfrontalieră”

Având deja o bogată experiență în colaborări cu parteneri de peste hotare specialiștii de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFVBT) au ales și de data aceasta să apeleze la fonduri europene. Banii vin mai cu ușor când oameni de specialitate din țări vecine își unesc eforturile.

Astăzi, în sala Senatului la Universitatea de Medicină, în prezența unui auditoriu ales, a avut loc lansarea proiectului Medicare MEDICARE „Infrastructură Medicală pentru Dezvoltarea de Servicii Chirurgicale de Excelență în Regiunea Transfrontalieră”. Proiectul este derulat de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFVBT), prin Disciplina de Metodologie a Cercetării Științifice și Microchirurgie, în parteneriat cu Spitalul General „Sveti Luka” din Smederevo, Serbia.

Banii de care vor avea parte cei doi parteneri nu sunt puțini. Cele două instituții vor beneficia de un buget total de 1.173.194,62 EURO, din care sprijinul financiar nerambursabil din partea Uniunii Europene prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia se ridică la valoarea de 997.215,42 EURO.

Managerul de proiect din parte română, doctorul Alexandru Nistor, a explicat cum se va extinde cu încă două nivele clădirea Centrului de Chirurgie Laparoscopică și Microchirurgie „Pius Brânzeu”. Practic acest centru medical de înaltă ținută își va dubla capacitatea de până acum. Era un mai vechi vis ca acolo să poată studia un număr mai mare de practicanți ai acestei specializări din chirurgia clasică.

Au fost evocate câteva figuri importante ale medicinei, de maximă importanță pentru centrul de microchirurgie. Trei dintre ei au fost chiar rectori ai Universității în diverse perioade. Unul din ei este chiar părintele chirurgiei moderne timișene, academicianul Pius Brânzeu, al cărui nume îl poartă instituția. Profesorul Aurel Kaufmann de la Cluj s-a alăturat celor ce au sprijinit microchirurgia timișeană. Profesorul Ștefan Drăgulescu a avut un rol hotărâtor în repornirea centrului din poziția de ministru pe care a avut-o o perioadă. Iar mai apoi, actualul rector Marius Raica a acordat o atenție deosebită acestui așezământ.

Lăcașul reprezintă un centru de excelență al UMFVBT în pregătirea chirurgicală la nivel european și dotarea cu echipamente medicale. Prin infrastructura creată, medicii chirurgi din regiunea transfrontalieră vor beneficia de cursuri de tehnici chirurgicale la cele mai înalte standarde în domeniu, cu ajutorul cărora vor putea deservi populația transfrontalieră cu servicii medicale de înaltă calitate.

Totodată, pe parcursul derulării proiectului se vor realiza schimburi de bune practici între specialiștii celor două regiuni și se vor efectua screening-uri ale populației din județele Timiș, Caras-Severin și Mehedinți, în ceea ce privește cancerul de prostată, cancerul uterin, cancerul gastric și diabetul zaharat, iar populația din districtul Podunavski din Serbia va beneficia de intervenții chirurgicale gratuite.

De asemenea, un alt scop major al proiectului este de a realiza împreună cu specialiștii sârbi informări și pregătiri ale populației din regiunea avută în vedere cu privire la acordarea primului ajutor. Pe parcursul celor 2 ani de implementare a proiectului (iulie 2019 – iulie 2021), se vor derula campanii de conștientizare a populației cu privire la incidența, diagnosticul prin screening și tratamentul cancerului de prostată, cancerului uterin, cancerului gastric și diabetului zaharat, cât și în ce privește posibilitatea de a beneficia de servicii gratuite de diagnosticare prin screening. Profesorul Marius Raica, rectorul UMFVBT, a explicat necesitatea unui astfel de proiect deosebit pentru bunul mers al pregătirii chirurgilor.

Din partea medicilor din Serbia a luat cuvântul doctorul Nenad Djeordjević de la Smederevo. A apreciat în mod deosebit colaborarea cu doamna Anca Lolescu în cadrul proiectului comun ce va ajuta mult spitalul general „Sv. Luka”.
Ca un bun prieten al timișorenilor, nu a putut să lipsească de la eveniment nici consulul general al Serbiei de la noi din oraș, E.S. Vladan Tadić, un obișnuit al colaborărilor medicale transfrontaliere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :