7.2 C
Timișoara
miercuri 20 noiembrie 2024

Lansarea candidaților Alianței USR PLUS la Consiliul Județean Timiș VIDEO

Uniunea Salvați România și Partidul Libertate Unitate și Solidaritate – filialele Timiș au susținut luni o conferință de presă în cadrul căreia, preşedintele USR Timiş și candidatul Alianţei USR PLUS la preşedinția Consiliului Județean Timiş – Cristian Alin Moş a prezentat o parte din echipa candidaților la Consiliul Județean Timiș. Așa cum deja a devenit o obișnuință la nivelul acestei alianțe totul s-a întâmplat în aer liber în fostul parc al Pionierilor.

O parte din candidați au fost de față în jurul liderului Cristian Moș pentru a da unitate și coeziune formțiunii lor. Dar o altă parte se aflau în localitățile lor de unce au urmărit în direct transmisiunea.

Crisian Moș a prezentat o parte din liniile generale ale viitoarei administrații județene și prioritățile ce vor trebui aplicate cât de repede după alegeri pentru a da credibilitate intențiilor de schimbare.

Evident că nu au fost pomenite chiar toate punctele programului după care se vor ghida dacă vor accede la o majoritate în Consiliul Județean. Dar toate acestea sunt publice și pot fi studiate atent de oricine vrea să știe mai multe.

Cristian Moș, candidatul Alianței USR PLUS la președinția Consiliului Județean Timiș și-a început simplu discursul electoral:

Bună dimineața!
Mulțumesc jurnaliștilor prezenți astăzi la conferința noastră de presă și vă mulțumesc și dumneavoastră, celor care ne urmăriți în online.

Sunt astăzi în fața voastră, pentru că este momentul să vă prezint echipa care, începând cu 27 septembrie o să lucreze pentru timișeni din interiorul Consiliului Județean Timiș.
Vă provoc să facem împreună un exercițiu simplu și sincer.

Încercați să vă amintiți numele unui singur consilier județean aflat astăzi în funcție.
Cu siguranță pentru jurnaliștii prezenți aici acum acest exercițiu este ceva mai simplu, dar cred că pentru majoritatea dintre cei care ne urmăresc acum în online, nu e chiar la fel de ușor.

În ultimele săptămâni nu m-am ferit să critic traseismul din echipele PSD și PNL, din întreg județul.

Sute de politicieni au schimbat echipa în speranța că sfârșitul zilei de 27 septembrie 2020 o să fie în echipa câștigătoare.

Din păcate pentru ei și din fericire pentru Timiș, de data aceasta echipa câștigătoare sunteți voi, locuitorii județului.

Am intrat în politică acum 4 ani și de atunci am construit, împreună cu colegii mei, cea mai numeroasă și puternică filială USR din România – USR Timiș, căreia acum i s-a alăturat și echipa PLUS Timiș.

Sunt onorat să fiu liderul acestei echipe formate din oameni care pur și simplu nu au mai vrut să stea deoparte și care au decis să-și rupă din timpul lor personal pentru a construi o nouă clasă politică.

Sunt absolut convins că e imposibil să faci lucruri noi și durabile, cu oameni care provin dintr-un sistem vechi și defectuos.

Sunt foarte încântat când primesc mesaje în care sunt întrebat ce experiență profesională avem eu sau membri echipei mele. Cred că e un mare semn de maturitate din partea alegătorilor să caute să cunoască candidații care le cer votul și implicit încrederea.

În viața profesională am construit și coordonat echipe care se ocupă cu realizarea de echipamente medicale. O misiune care mi-a adus o mulțime de satisfacții profesionale, dar care mă responsabilizează zi de zi, având în vedere că este de datoria mea să mă asigur că ideile care apar pe masa echipei mele sunt luate de la zero și ajung să se transforme în aparatură care îmbunătățește și salvează viețile unor oameni reali.

Vin în fața dumneavoastră cu o experiență de peste 14 ani în mediu privat – timp în care am învățat că nu există „nu se poate”, dar nu există nici… „pot singur”.

Fiecare membru al echipei mele este diferit, iar fiecare dintre ei a intrat în politică cu un singur gând: este nevoie de o schimbare reală.

Echipa USR PLUS pentru Consiliul Județean Timiș este una care are capacitatea să facă din Timiș un județ la care întreaga țară o să se poată uita cu mândrie – știu asta pentru că am lucrat cu fiecare dintre cei care astăzi candidează la funcțiile de consilieri județeni, din partea USR PLUS.

 Avem o viziune pentru județul Timiș – care stă la baza obiectivelor și a planurilor noastre.
 Avem voință necesară să transformăm această viziune în realitate.
 Și avem un set de valori de la care nu ne abatem, valori care au la bază integritatea.
Actualii politicieni din județul nostru au clar o dorință arzătoare să-și păstreze puterea politică.
Dar eu consider că un lucru important care definește ambiția politică profesionistă este și dorința de a face bine celor din jurul tău.
Nu există politică bună fără administrație bună, iată așadar de ce sunt astăzi în fața voastră și spun: putem face din Timiș un județ unde lipsa canalizării, a apei potabile sau a asfaltului din fața casei să devină istorie.
Ba mai mult, putem face din județul Timiș un județ care să servească drept model pentru întreaga țară.
Dar putem face asta doar dacă suntem o echipă!
Știu că vechii politicieni v-au făcut deseori să vă simțiți singuri. La fel de bine cum știu că acum, aici pare că eu sunt singur și vă vorbesc despre echipă în lipsa ei.
Adevărul este că de astăzi înainte timișenii nu mai sunt singuri – au alături de ei echipele USR PLUS în întreg județul.
Fie că vorbim despre candidații la primăriile și consiliile locale din județ, fie că vorbim despre candidații la consiliul județean – de astăzi, dar mai ales din 27 septembrie, nu mai suntem singuri.
Voi da acum pe rând legătura colegilor mei care se află în tot județul, pentru că vreau să începeți și dumneavoastră să-i cunoașteți.
––-
Jamu Mare
-Bianca Luca – arhitect
-Sorin Sipos – antreprenor
Dumbrăvița
-Laura Boldovici – manager de proiect
-Raoul Trifan – manager de proiect
Sânnicolau Mare
-Raul Olajos – economist
-Petre Mihaieș – fost pilot de vânătoare
Săcălaz
-Viviana Tecu – jurnalist
-Zoli Nemeth – avocat
Orțisoara
-Dan Tamas – inginer constructor
-Alex Cadar – manager de proiect
Lugoj
-Calin Badiu – inginer software
-Vlad Șendroiu – inginer software
Avem probabil cea mai diversă echipă pentru Consiliul Județean Timiș.
Facem o altfel de politică – deci o altfel de administrație.

Suntem oameni între oameni și vom rămâne alături de dumneavoastră, pe străzile din comunele și orașele județului.

Pentru că doar de la nivelul oamenilor de rând putem cunoaște problemele oamenilor de rând.

E timpul pentru un nou început alături de USR PLUS.
Pe 27 septembrie votați USR PLUS pe toate listele și haideți să devenim cea mai mare și puternică echipă din România și să dăm un exemplu țării întregi!

Alte subiecte :

FOTO | „A început de ieri să cadă…” câte un panou

Fenomentul reclamelor electorale „cu aripi” lovește din nou, însă de această dată ceva mai blând.  În urma vijeliei și ploii de miercuri, câteva panouri electorale...

Lucrări Aquatim de spălare

Joi, 21 noiembrie, și vineri, 22 noiembrie, zilnic între orele 9-15 presiunea va fi scăzută în Liebling pentru lucrări de spălare a rețelei de...

Citește și :