La un pas de tragedie! Tineri implicați într-un accident în vestul țării

257

Doi tineri au ieșit la plimbare cu mașinile părinților vineri noaptea, în cartierul arădean Bujac, fiecare pe drumul lui, dar atunci când s-au „întâlnit” au făcut praf cele două mașini.

Incidentul s-a produs la intersecția străzilor Marnei și Trotușului. Unul dintre tineri se afla la volanul unui autoturism marca BMW și circula pe strada Trotușului, în vreme ce al doilea se afla la volanul unui autoturism marca Ford și circula pe strada Marnei. Șoferul autoturismului BMW nu i-a  acordat prioritate celui cu autoturismul Ford și s-au izbit una de cealaltă, ambele ajungând ulterior pe spațiul verde, câțiva copaci oprindu-le să se izbească de clădire.

Deși la fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În același timp, polițiștii ajunși la fața locului nu prea au avut ce să constate, nici unul dintre cei doi șoferi neconsumând băuturi alcoolice, iar cum nu au existat victime, a rămas ca cei doi șoferi și părinții acestora să se înțeleagă între ei în ceea ce privește pagubele materiale produse.

sursa: specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.