La Timișoara se aleargă pentru salvarea bebelușilor de la Maternitatea Odobescu. Cum poți ajuta

1127

Maternitatea Odobescu primește un binevenit ajutor de la cei ce își pun picioarele la treabă. O inițiativă plină de iubire, dar și de inedit, începe să prindă contur în aceste zile. Pentru a ajuta maternitatea de pe strada Odobescu, voluntari cu mai multă sau mai puțină condiție fizică vor lua startul în cursa ce-i va ajuta pe cei mai noi concitadini ai noștri – bebelușii. Dotarea tehnică modernă nu este niciodată suficientă. Tot timpul mai trebuie câte un aparat sau un computer sau materiale consumabile.

Alergare cunoscută cu numele de TIMOTION 2019 și-a propus să ajute câte un bebeluș să lupte mai ușor pentru plăpânda sa viață.

Voluntarii de la asociația „Look Inside” se alătură celor de la „Salvați copiii” și împreună cu cei ce organizează alergarea TIMOTION și-au reunit forțele pentru a face o faptă bună.

Ei transmit un mesaj comun ce invită să se alăture cât mai mulți entuziaști pentru a dărui.

”Lucruri simple dar esențiale: speranţă, încredere, iubire, siguranţă şi zâmbete! Se va alerga la Timotion pentru a strânge fondurile necesare achiziţionării unui aparat NAVA (Neurally Adjusted Ventilatory Assist) pentru maternitatea Odobescu”, transmit organizatorii.

Nou născutul prematur sau bebeluşul născut la termen cu probleme respiratorii este o fiinţă mică şi neajutorată, o minune fragilă, dar care, cu multă atenție, dragoste și îngrijiri de specialitate, poate ajunge să evolueze spectaculos.

NAVA implică utilizarea de semnale electrice emise de muşchii respiratorii ai bebeluşului pentru a informa ventilatorul, preluând astfel în mod natural efortul bebeluşului de a respira.

Sincronizarea efortului bebeluşului cu activitatea ventilatorului poate reduce presiunea sau vătămarea plămânilor şi nivelul de fluctuaţie al dioxidului de carbon din sânge, precum şi variaţiile de sânge din creier.

NAVA creşte semnificativ şansele la viaţă ale bebeluşilor născuţi prematur sau cu probleme respiratorii.

„Împreună salvăm SUFLETE”  suflete mici, gingaşe şi delicate, precum şi suflete mari, sufletele mămicilor care aşteaptă cu nerăbdare să îşi ţină puiuţii la piept! Împreună putem aduce zâmbete pe chipurile lor şi doar împreună putem schimba lumea aceasta într-una mai bună! Promovăm sănătatea, promovăm empatia, promovăm generozitatea, promovăm prietenia! Alergăm pentru o cauză bună! Alergăm pentru VIAŢĂ!” spun voluntarii alergători.

„Oricine poate face diferența. Oricine poate dona acum sau se poate înscrie să alergi alături de echipa noastră, aici: https://www.timotion.ro/proiecte-2019/look-inside-ajuta-un-bebelus-sa-castige-lupta-pentru-viata/ Te aşteptăm cu drag!” este mesajul de speranță al organizatorilor.

Pentru mai multe detalii se poate contacta voluntara Ramona, la telefon: 0744 495 458.

„Am ales „să alergăm” pentru maternitatea Odobescu din Timișoara, pentru că acolo i-am văzut pentru prima dată ochișorii blânzi ai fetiței mele și am înțeles că iubirea este cea mai putenică forță din Univers, iar din acel moment, viața mea s-a schimbat. Iubirea pe care un părinte o poartă copilului său este inimaginabilă și nu mă pot gândi la o durere mai mare decât aceea de a asista neputincios la lupta lui pentru viață. Acest aparat poate să-l salveze! Haideți să alergăm împreună pentru VIAȚĂ!” explică gestul său Ramona, voluntar Look Inside.

Evenimentul va avea loc duminică 14 aprilie de la ora 8.00 până la 14.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.