De când s-au înfiinţat pistele de biciclete de pe strada Paris şi de pe bulevardul Gheorghe Lazăr, şoferii şi-au făcut un obicei în a le folosi pe post de locuri de parcare, îngrădind accesul celor pentru care au fost amenajate. Poliţiştii locali spun însă că au aplicat zeci de sancţiuni şi că i-au mai civilizat pe conducătorii auto.
„În ceea ce-i privește pe conducătorii auto, dacă în primele patru zile de la amenajarea pistelor au fost aplicate 26 de sancțiuni și au fost ridicate trei autovehicule, cu sprijinul reprezentanților SDM, în următoarele patru zile, de luni și până ieri, au fost aplicate un număr de cinci sancțiuni, 10 colante autoadezive și alte trei autovehicule au fost ridicate, constatându-se de la zi la zi o scădere a numărului celor care încalcă legislația”, prezintă poliţiştii.
Nici bicicliştii nu au scăpat în ultima perioadă de vigilenţa agenţilor de la Poliţia Locală. Cei prinşi cu mijloacele pe două roţi prin centrul istoric, în zonele unde nu au accesul permis, au primit amenzi. „În ceea ce îi privește pe bicicliștii care au accesul restricționat pe anumite zone din centrul orașului, menționăm că în această săptămână 25 dintre ei s-au ales cu procese verbale de constatare a contravenției deoarece au încălcat prevederile OUG 195/2002”, transmite Poliţia Locală.