4.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

La Șandra toată lumea face mișcare de parcă se pregătesc de Olimpiadă FOTO-VIDEO

Sportul nu mai este de mult timp apanajul exclusiv al tinerilor plini de mușchi ce nu au cu ce-și umple vremea și mai încing din când în când câte o miuță. Evident urmată de lada de bere ce se impune în astfel de situații.

Sportul a devenit unul din mijloacele de întreținere a sănătății și a condiției fizice a tuturor indiferent de vârstă. Chiar și în mediul rural salile de sport au început să atragă pe cei dornici de mișcare.

Localitatea Șandra este una din cele mai sportive de la noi din județ. Administrația a mijlocit amenajarea pentru copii a unei baze de sport unde și părinții dar și bunicii sunt bineveniți.

Primarul comunei Șandra povestește despre proiectele pe care le-a dezvoltat în localitate de când ocupă poziția de edil. Luchian Savu spune că până în prezent comuna a cunoscut o transformare radicală, iar scopul este îmbunătățirea vieții locuitorilor din comună. În plus, a acordat o atenție sporită copiilor și elevilor, având grijă ca aceștia să beneficieze de cele mai bune condiții pentru a învăța si practica sportul.

Primarul Savu face ce poate să sprijine mișcarea fizică. Beneficiind de sprijin guvernamental a construit o baza sportivă unde tinerii pot practica diverse discipline și un stadion modern în comună, care poate găzdui diverse competiții. Stadionul nu este cu nimic mai prejos față de o arenă de la oraș sau de o facilitate a unei echipe cu pretenții.
În vremea când lumea tocește ecranele tabletelor și telefoanelor mobile, copiii din comuna Sandra ies din casă și fug să facă performanță pe terenurile de sport.

Iată ce a făcut primăria pentru iubitorii de mișcare: a construit două terenuri de sport, din care unul sintetic, o bază sportivă dotată cu toate materialele necesare și pregătește pentru viitor și o sală de sport acoperită permanent.

„Pornind de la conceptul mult folosit , am investit în această bază multifuncțională. Am început în 2007 lucrarea propriu-zisă, în 2009 am finalizat-o. E o bază sportivă vestiare pentru sportivi, o sală de recuperare și sus ne-am extins cu o sală de fitness. Interesul, am pornit de la copii, am format două grupe, ideea e să-i scoatem din fața calculatorului, să-i aducem la sport”, a declarat primarul din Șandra, Luchian Savu.

Profesorul Alin Molcuț este antrenor, dar și arbitru când copiii joacă meciurile și își pun în valoare abilitățile căpătate la antrenamente. Îi fluieră de pe margine, îi încurajează pe fiecare, le dă sfaturi în fugă, este atent la cum se mișcă fiecare. „Lucrez cu copiii, facem activitatea sportivă fotbal, facem de plăcere. De anul acesta facem două antrenamente pe săptămână. Anul trecut am făcut mai multe, acum din cauza problemeleor cotidiene încercăm să respectăm distanțarea socială și toate normele care sunt. În spatele nostru avem 15 copii, o parte din ei care nu au venit astăzi sunt plecați în concediu. Avem câțiva din comuna Uihei, care aparține de Șandra, mai avem din Biled și chiar de la Timișoara care au îndrăgit fotbalul și le-a plăcut comuna noastră și prin prietenii și prin colaborările pe care le-am avut au venit să facă antrenamente și să-și desfășoare activitatea aici. În primul rând încercăm să-i dezvoltăm fizic armonios, să-i integram social, urmărim obiectivele sportului și pe cei mai buni să-i ghidăm spre marea performanță, să-i trimtem la cluburile de prestigiu din Timișoara. Vreau să subliniez că avem o bază sportivă foarte bună și un teren sintetic. Pe perioada iernii avem și sală de forță, vestiare, avem toate condițiile”, a explicat profesorul de sport Alin Molcuț.

Aproape toți localnicii, cu mic, cu mare, indiferent de vîrstă participă la diverse activități sportive. Nici mămicile nu se lasă mai prejos, acestea vin de câteva ori pe săptămână la Zumba.

Carmen Georgescu sau Dida, cum este cunoscută de către localnici, este de meserie asistentă medicală, iar în timpul liber seara e instructor și se ocupă de cele care vin la antrenamentele de Zumba. „Facem Zumba aici la sală de aproximativ 3 ani, suntem bucuroase că avem toate condițiile. E gratuit. Fetele sunt bucuroase că au unde să facă mișcare. Promovez un stil de viață sănătos”, a explicat Carmen Georgescu – Dida.
„Fac Zumba de trei ani de zile cu colegele mele de care nu mă despart deloc. Merg la lucru, vin de la lucru obosită, dar vin și fac Zumba. E o plăcere. O minte sănătoasă într-un corp sănătos”, a spus Elena Dima.

„Locuiesc în Șandra, vin la Zumba de 3 ani și jumătate. Îmi place foarte mult. Vin cu vecina mea Dida, ea e instructoarea noastră. Totul e frumos, vii de plăcere și să te bucuri. Ne simțim foarte bine când facem un pic de mișcare”, a mai adăugat Gabriela Bodea.
„Vin de trei ani de zile la Zumba. Datorită Didei am venit, am avut probleme mari de sănătate și acum pot să îmi mișc mâinile și picioarele”, a spus Mirela Barani.

„Mămicile vin la sala pentru Zumba și pentru alte activități fizice, gimnastică și forță. Își lasă copiii pe teren după care la sfârșitul antrenamentului copiii încă mai trebuie să aștepte după mămici pentru că ele au o capacitate mai mare de forță. Toată comunitatea din Șandra este sănătoasă și pe regim sportiv”, a mai precizat Alin Molcuț, profesor de sport.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Moș Crăciun a adus cel mai frumos cadou pentru trei familii din Banat

Trei bebeluși s-au născut de Crăciun la maternitatea Bega. Un moment de emoție atât pentru medici și asistente, cât și pentru paciente, fiindcă acesta...

Soborul Maicii Domnului – obiceiuri și tradiții

Pe 26 decembrie, creștinii prăznuiesc Soborul Maicii Domnului, unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc dedicat Fecioarei Maria. Sărbătoarea se referă la...

Citește și :