Expoziția temporară „La revedere, El Monumental” este un prilej de melancolie pentru vechii poliști, dar și de bucurie pentru cei tineri și cei de vârstă mijlocie, deopotrivă. Stadionul „Dan Păltinișanu” primește, pentru ultima oară, suporterii alb-violeți, dar și curioșii dornici să descopere lumea sportului de odinioară. Indiferent că vorbim despre fosta Știința sau despre alb-violeții de astăzi, Poli Timișoara rămâne o echipă de fotbal fanion în ochii suporterilor, iar cei peste 60 de ani de meciuri vor rămâne întipăriți în istoria poliștilor de pretutindeni.
În trecut, Poli, la fel ca Timișoara, respira un aer revoluționar, chiar cu doi ani înainte de decembrie ’89. În acea vreme, echipa bănățeană îl avea antrenor pe Jackie Ionescu, antrenorul care a dat dovadă, nu o dată, de corectitudine și tărie de caracter. La meciul disputat în 8 noiembrie 1987, jucat împotriva celor de la Dinamo București, clubul Ministerului de Interne, în ciuda presiunilor venite „de sus”, Jackie Ionescu a decis soarta echipei pentru următoarele sezoane. Alegerea nu a fost ușoară. Deși în joc era existeța în prima divizie a echipei, de comun acord cu jucătorii, Jackie a decis ca meciul să fie jucat „pe bune”, indiferent de consecințe. Cam 50.000 de suporteri au venit atunci să vadă meciul, cu mai bine de 20.000 de mii de suflete peste capacitatea arenei pe care o are arena astăzi.
„O să vă retrogradăm!”
Meciul din 8 noiembrie a fost unul istoric. S-a încheiat cu 2–1 pentru Poli, iar Mircea Lucescu, de nervi, l-a luat pe Jackie deoparte, adresându-i injurii și amenințându-l: „O să vă retrogradăm!”.
În comunism, nici fotbalul nu era liber. Rezultatele meciurilor erau decise de telefoanele „de sus”. Dacă astăzi o echipă retrogradează într-o divizie inferioară pentru că fie antrenorul, fie jucătorii nu se descurcă, în urmă cu 30 și ceva de ani lucrurile stăteau altfel.
În ciuda circumstanțelor, alb-violeții nu s-au lăsat! Scorul a fost deschis în minutul 28 de Mihai Ilcu, portarul Ioan Almășan a apărat un penalty executat de Mateuț în minutul 77, iar Titi Varga a prins un șut fabulos în minutul 84 al meciului. Mult timp de atunci s-a vorbit și se va mai vorbi despre cum „Titi a tras din stația de tramvai de la Județean”, aducând victoria Timișoarei și determinându-l pe Mircea Lucescu să-l ia la pumni pe Jackie.
Meciul din 8 noiembrie n-a fost despre fotbal, a fost gura de aer de care Timișoara avea nevoie pentru a face față aerului din comunism, care oricum devenise greu de respirat.
Astfel de momente, însoțite de fotografii din epocă, pot fi văzute în această expoziție. Druckeria a reușit să facă rost chiar de agenda lui Nicolae Secoșan, celebrul jurnalist sportiv și comentator radio-TV timișorean, care consemnează fiecare mișcare din teren a jucătorilor. Jurnalism cu creion și hârtie. Agenda, încă în stare bună, conține meciuri din trei sezoane, anii 1984–1987. Carnetul mov este expus în „La revedere, El Monumental!”, la „Dan Păltinișanu”, și se poate răsfoi digital. Are consemnat fiecare meci la care Nicolae Secoșan a participat, iar hârtia ei este o bucată de istorie pe care polișii o pot vedea, amintindu-și momentele de grație trăite în timpul partidelor.
Mulți au venit să-și amintească. Au privit cu mare atenție fiecare exponat, și-au făcut timp să citească chiar și infograficele. Cu mic, cu mare, le-au imortalizat în fotografii. În zilele care au urmat după deschidere, timișoreni de toate vârstele au format cozi pentru a vizita spațiul special amenajat la sadion. Pereții au fost zugrăviți în violet, iar exponatele au fost alese din vasta colecție Druckeria, care numără în jur de 100.000 de obiecte de colecție.
Tricoul lui Dan Păltinișanu, agenda cu meciuri a lui Nicolae Secoșan sau fanionul primit de la Celtic în 1980.
Printre cele mai interesante exponate se numără, firește, tricoul alb-violet, inscripționat cu numărul 3, purtat de însuși Dan Păltinișanu la meciul cu legendara echipă scoțioană. A fost cel mai apreciat exponat, în special de puștii care au venit să vadă expoziția, deși ei nu sunt familiarizați cu echipa timișoreană. Le-a plăcut și agenda lui Nicolae Secoșan, pe care au răsfoit-o cu mare interes. Unii s-au întebat, privind fotografiile din acea perioadă, cum era să fii fotoreporter sportiv „pe vremuri”.
Fanioanele de la meciul cu Celtic Glasgow, din 1980, le-au reamintit timișorenilor că se puteau bate nu numai cu miliția comunistă, ci, sportiv, și cu giganții fotbalului european din acea perioadă.
„Meciul a fost de mare luptă, ceva ocazii și noi, ceva și ei. Aveam noroc de doi mijlocași excepționali, Liță Dumitru și Imi Dembroschi. Mari fotbaliști, legende. Cu ei, am reușit să-i mai liniștim pe scoțieni, să nu-i lăsăm să-și joace mingea lor lungă. Se cam ducea meciul spre 0–0, ceea ce însemna eliminarea noastră. Dar am avut o lovitură liberă, executată excelent de Liță. Am sărit pe colțul lung, cu portarul lor, care avea și mâinile. Mingea am lovit-o eu, nu el. Am dat-o în fața porții, unde era cam învălmășeală. Păltinișanu, căpitanul nostru, a împins-o în poartă. Venea mereu în atac la faze fixe Era mai înalt ca mine, dar eu săream mai bine ca el.
După meci, ne-am dus la Continental să sărbătorim. Cu nevestele, cu apropiații, cu prietenii, cu conducerea. Într-un colț al restaurantului mâncau, supărați, scoțienii. O tot țineau cu fault la portar la gol. Nicholas, cel cu golurile din tur, era să se ia de piept cu Pălti. Păi el nu văzuse că Tata Mare avea aproape doi metri? Scoțianul avea de gând să-l invite afară, la o răfuială personală. Dar afară, în fața hotelului, erau zeci de mii de oameni, suporterii noștri”, își amintește fostul atacant al echipei, Loni Nedelcu, citat de Druckeria.
Fanioanele expuse în cadrul „La revedere, El Monumental!” sunt înrămate, așa cum se pun în ramă amintirile în orice casă. Unele dintre ele, îngălbenite, au trecut cu bine testul timpului. Sunt de fapt cadouri pe care echipele și le făceau una alteia, înainte de jocuri.
Dragostea pentru fotbal și spiritul sportiv i-au unit în aceste zile pe timișoreni. Stadionul ale cărui porți sunt astăzi închise cu lacăt a găzduit odinioară sute de mii de suporteri care așteaptau cu respirația tăiată fiecare mișcare alb-violetă de pe teren. Intrau pe porțile stadionului, se așezau în tribune și se lăsau în voia emoțiilor pe care și astăzi și le amintesc cu drag, fiindcă acestea înseamnă fâșii din tinerețea lor, pe care parcă simt că o mai pierd o dată în clipa demolăriii stadionului, după cum aveau să mărturisească.
Tribuna 2, sălașul celor mai poliști dintre alb-violeți
Poliștii revizitează cu drag porția de amintiri făcute la Tribuna 2, sufletul meciurilor de fotbal de pe „Dan Păltinișanu”. Încă din 1972, cei mai de seamă dintre suporteri se adunau la meciuri în tribuna acesta amenajată ca un țarc. Niciun meci nu era lipsit de vuvuzele ori steaguri alb-violete, dar, mai cu seamă, de emoție. Tribuna 2 a fost mult timp cuibul celor mai de suflet amintiri pentru generații întregi de poliști, după cum aveau să ne mărturisească chiar organizatorii expoziției „La revedere, El Monumental!”.
Odată cu desfășurarea expoziției, acesul la stadion este și el deschis, pentru ca suporterii alb-violeților să reviziteze, pentru o ultimă dată, arena. Ei se declară oarecum dezamăgiți de demolare — încă nu au încredere că vor avea curând un nou stadion. S-au atașat de această arenă, iar sutele de meciuri, indiferent că au reprezentat bucurii sau tristeți, au făcut un oraș întreg să „respire pentru o echipă”. Încă de la primul amical s-a adunat aici o mare de oameni. Arena „1 Mai” a găzduit 40.000 de suporteri la inaugurare. Turneul organizat cu această ocazie s-a disputat în fața unor tribune arhipline. La 1 Mai 1963, tot într-o miercuri, echipa de fotbal Știința a câștigat cu 3–2 în meciul cu Győr, iar a în doua zi de turneu a făcut un egal, 1-1, cu iugoslavii de la Velez Mostar. În a cea de-a treia zi a turneului, Știința a jucat UTA Arad. Cele două echipe au încheiat la egalitate meciul, dar alb-roșii au câștigat competiția datorită golaverajului asigurat la meciul cu Velez.
La începutul anilor ’60, stadionul a fost cel mai mare din afara Bucureștiului. S-a construit într-un an, de către muncitorii din fabrici. Construcția impresionantei arene a fost gata după 200.000 de ore de muncă patriotică, iar tribunele au fost ridicate pe un uriaș val de pământ. Cei interesați de istoria arenei pot vedea, în expoziție, fotografii din acea perioadă, tăieturi din ziare, dar și imagini cu muncitorii care construiesc stadionul. În cadrul expoziției se pot vedea inclusiv fotografii de cărți poștale din acea perioadă și un aviz de tombolă chiar de la meciul de inaugurare a stadionului.
„Tragerea la sorți se execută în pauza jocului de fotbal între Velez Mostar, Iugoslavia – Știința Timișoara, premiul principal fiind o motoretă Carpați, iar premiul secund un aspirator de praf”,
indică foaia îngălbenită surprinsă în fotografia care se poate vedea pe unul dintre infograficele din cadrul expoziției „La revedere, El Monumental!”
La ani distanță, arena avea să găzduiască chiar și un tur de onoare cu cavaleri în armură, care purtau steaguri și blazoul echipei, moment gândit de artistul Aurelian Scorobete, cel care a realizat stema clubului. Armura se poate vedea în expoziție, fiind un element inovator în lumea fotbalului.
De la inaugurare până în anul 1990, stadionul s-a numit „1 Mai”. O perioadă a purtat numele antrenorului Silviu Bindea. Din 1995, este numit „Dan Păltinișanu”, în onoarea emblematicului fotbalist alb-violet. În prezent, stadionul se apropie de demolare, iar pentru a-l cinsti, dar și în onoarea a ceea ce a fost odată Poli, Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria” a organizat această expoziție temporară, unde intrarea este liberă până în 15 decembrie.
Expoziția este amenajată într-un spațiu situat la tribuna oficială a Stadionului „Dan Păltinișanu”. Poate fi vizitată:
- miercuri, orele 10.00–14.00;
- joi, orele 14.00–18.00;
- vineri, orele 14.00–18.00;
- duminică, orele 14.00–18.00
Proiectul „La revedere, El monumental!” este organizat de către Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria și este finanțat de către Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara, în cadrul programului „Fondul pentru nevoi culturale de urgență 2024”.
Foto Credits: Radio Timișoara, DRUCKERIA, Redacția
