Interviu cu Lucian Bute, campion mondial la box profesionist

— Ce mai faci, Lucian Bute? Mă bucur să te întâlnesc aici, la Montreal! Locuiești în Canada de ani buni. Povestește-ne, Lucian, care e viața ta în momentul de față. Cu ce te ocupi? Pentru că românii vor să afle despre tine noutăți — ai fost un star al boxului, nu doar românesc, ci și mondial.

— Eu m-am retras din boxul profesionist în anul 2017. Am o familie, am doi copii, un băiat și o fată. M-am retras complet din boxul profesionist, iar acum mă ocup de diverse investiții imobiliare. Am câteva apartamente pe care le gestionez cu familia. Ducem o viață normală. Copiii sunt la școală deja și sunt foarte mulțumiți cu viața de aici, cu modul de trai. Avem o viață foarte liniștită. Suntem înconjurați de foarte mulți români. Suntem o comunitate foarte mare aici, în Montreal. Avem mulți prieteni și ne vedem foarte des. Sincer, nu ducem lipsă de absolut nimic. În rest, vin frecvent în România. Eu am familia — părinții mei, surorile — în țară. Ajung cam de două ori pe an în România, dar viața noastră se desfășoară, în prezent, aici. Sunt deja 21 de ani de când m-am stabilit în Montreal. Pentru moment, viața mea este în Canada.

— Multă lume continuă să lege absența ta publică din viața românească și din media autohtonă de acel moment delicat pe care l-ai avut în carieră. Intuiești la ce mă refer! La evenimentul din 2011, când ai participat la celebra „Gală Bute”, așa cum a rămas în memoria românilor. Ai rămas cu supărarea că acel spectacol sportiv avea să se transforme, dintr-o sărbătoare pentru tine, în ceva extrem de neplăcut în final?

— Nu are nicio legătură acel eveniment. Eu pur și simplu am venit și mi-am făcut datoria de român atunci. Am boxat în fața românilor și am continuat apoi să-mi văd de carieră. Restul, ce s-a întâmplat în spatele poveștii, nu a avut nicio treabă cu mine, nu am fost chemat sau interogat de absolut nimeni. Eu am avut un contract, mijlocit de firma Inter Box, care mă reprezenta la momentul acela. Totul a fost transparent — mi-am făcut datoria ca un profesionist și am plecat din România cu fruntea sus.

— Dar ți-a lăsat un gust amar povestea aceea, totuși? Pentru că asta a fost senzația, imediat după gală, că oamenii nu au fost recunoscători cu tine. Că politicienii te-au folosit, din păcate, pentru jocurile lor de imagine.

— Dacă aș fi știut ceva anume în acest sens, nu aș fi venit niciodată să boxez. Dar nu poți să prevezi cum vor evolua lucrurile. Pentru mine este un subiect închis, pe care l-am dat uitării. Viața merge înainte.

— E o vorbă veche, nu doar la români, că „nimeni nu e profet în țara lui”. Mulți români fac legătura și cu situația lui Doroftei. Sigur că a lui e un pic diferită de a ta. Dar și el a fost mereu supărat și a avut mult de suferit cât s-a aflat în țară. Ba chiar a fost și președinte al Federației de Box o vreme. S-a plâns meu de felul cum a fost tratat de unii români. Ai simțit și tu acest gen de răceală? Sau nu a fost cazul.

— Dimpotrivă, am simțit — și simt în continuare —, de câte ori vin în România, o foarte mare apreciere din partea românilor. Românii încă mă apreciază pentru ce am realizat în sportul profesionist. Cu toate că au trecut șapte ani de când m-am retras și nu mai sunt activ în box — nu mai sunt pe sticlă, cum se spune, nu mai apar la televisor —, totuși, de fiecare dată când vin în România, oamenii mă privesc cu simpatie și mă recunosc pe stradă. Pentru mine e un semn de apreciere și mă bucur foarte mult de acest lucru.

— Cum privești boxul românesc, care a dat mari talente de-a lungul vremii? Mă gândesc la un boxer precum Mihai Leu, care v-a precedat pe tine și pe Doroftei, devenind campion mondial la profesioniști. Apoi, să ne amintim de Feri Vaștag, care nu a boxat la profesioniști, dar a fost unul din marii noștri campioni. Acum se pare că au dispărut acele talente în boxul românesc, cum a fost cazul la generațiile voastre. De ce oare? Poți să dai un diagnostic?

— Nu am o explicație concretă în privința a ceea ce se întâmplă la nivel național. Da, din păcate, boxul românesc a decăzut foarte mult în ultimii ani. Acum, din ce văd și urmăresc în presa scrisă și la televizor, parcă ar exista niște copii care ar avea potențial. Au câștigat ceva medalii pe la europene și la campionatele mondiale. Dar… cred că în lumea boxului se întâmplă ceva diferit de ce-am trăit noi. Copiii de azi nu mai vor să sufere. Boxul este un sport teribil de greu. Trebuie să stai nemâncat, să faci cure de slăbire, trebuie să mergi la sală zilnic. Tinerii au devenit oarecum comozi, tehnologia a avansat foarte mult. Este foarte ușor să stăm cu telefonul alături. Noi am fost un pic împinși de la spate. Erau alte vremuri. Dar am făcut acest sport și de plăcere, și din pasiune, pentru că am simțit că e nevoie de muncă în box ca să ajungem sus. În orice sport, dacă nu muncești serios, nu poți să faci performanță. Nu există performanță fără muncă. Talentul ți-l dă Dumnezeu, cam 20 sau 30 la sută, dar restul e muncă.

— Te rog să transmiți un gând pentru români, pentru sportivii români, pentru care autoritățile române ar trebui să investească mult mai mult decât o fac astăzi. Ce părere ai de acest capitol controversat?

— Ar fi necesar să investească în sport, în sălile de sport, în infrastructura României. Dar important e să investească, înainte de toate, în copii și tineri, pentru că ei reprezintă viitorul peste tot în lume. Noi, sportivii importanți ai României, am încercat să ținem steagul sus și, astfel, s-a vorbit de România la cele mai înalte nivele de pe glob.

— O ultimă chestiune. La Montreal, dar, de fapt, pretutindeni în Canada, oamenii știu două nume de mari sportivi români: Nadia Comăneci, care a obținut aici, la Olimpiada din 1976, primul 10 din istoria gimnasticii, și Lucian Bute. În fond, tu ai devenit campion mondial reprezentând și Canada în toată cariera ta.

— Așa este. Mă bucur foarte mult de acest fapt. Aici, la Montreal, se vorbește mult de Nadia, care a făcut istorie și a rămas o legendă a sportului mondial. Când Nadia vine în Montreal toată lumea o privește și o întâmpină cu multă dragoste și simpatie. Și mie încă mi se întâmplă să mă recunoască lumea pe stradă și să mă prețuiască. Canadienii nu uită faptul că Lucian Bute a crescut, adoptat și de ei, și a umplut săli cu peste 22.000 de spectatori la fiecare meci disputat aici. Este o mândrie că am reprezentat România și Canada la cel mai înalt nivel.