Vremea închisă nu i-a speriat pe credincioşii din zona Tomeşti, care s-au îndreptat, cu mic cu mare, spre Mănăstirea „Izvorul lui Miron” de la Româneşti, judeţul Timiş, să participe la slujba din Duminica Floriilor şi să aducă acasă crenguţele de salcie.
Dacă în alţi ani curtea Mănăstirii era plină la slujba de Florii, norii şi ploaia au făcut să vină mai puţini credincioşi la Româneşti, un loc desprins parcă din rai prin strădania măicuţelor care îngrijesc acest sfânt lăcaş de cult din Banat. Nuferii din lacul cu apă termală din curtea Mănăstirii care încântă ochii celor care vin aici să se roage au înflorit şi ei de Florii. Măicuţele au pregătit crenguţele de salcie pentru credincioşii care vin an de an la Româneşti, în Duminica Floriilor, să participe la slujbă într-n loc plăcut lui Dumnezeu.
Bijuteria Mănăstirilor din Banat începe să renască după ani în care se părea că fost lăsată de izbelişte. Cu aproape 10 ani în urmă, vechea biserică a Mănăstirii, supranumită şi „Voroneţul din Banat” datorită picturii sale exterioare, era pe cale de a fi distrusă de călugării din acea vreme, pentru a face loc unei construcţii extinse şi renovate. Lucrurile au fost stopate, de Mitropolia Banatului până a nu se fi dărâmant biserica monument istoric, ctitorie a primului Patriarh al României, Miron Cristea.
1912 este anul în care a început construirea Mănăstirii de la Româneşti, sub îndrumarea şi prin grija lui Miron Cristea, pe atunci episcop al Caransebeşului. Se spune că episcopul vizitase aceste locuri în 1910 şi a fost pur şi simplu fermecat de frumuseţea peisajelor, drept care a purces la săvârşirea unei Sfinte Liturghii, în aer liber, într-un loc unde exista un izvor cu apă caldă, numit apoi de localnici „Izvorul lui Miron”. Atunci s-a hotărât soarta Mănăstirii, pentru că la început a fost ridicată acolo o troiţă şi aşezăminte pentru călugări, care doi ani mai târziu, în 1912 au demarat construcţia bisericii. Primul donator a fost chiar Miron Cristea, considerat ca atare ctitor al aşezământului, care avea să fie terminat şi sfinţit în 1931, când Miron Cristea era deja Patriarh. De altfel, hramul bisericii este Sfântul Ilie, după numele de mirean a lui Miron Cristea.
Biserica este acum în proces de renovare şi de conservare a ceeea ce a mai rămas din pictura exterioară originală. Tencuiala interioară a fost terminată, au fost montate uşile şi ferestrele, iar instalaţia de încălzire prin pardoseală a fost şi ea executată. Mitropolia Banatului i-a înlocuit pe călugării de la Româneşti care aproape că reuşiseră să distrugă vechea biserică, Mănăstirea devenind acum una de maici. Credincioşii spun că se simte un alt interes pentru Sfântul lăcaş, care începe să-şi recapete strălucirea de odinioară.
God bless you!