La limita dintre comic și tragic. Accident spectaculos pe un drum din Banat!

2030

Un accident spectaculos și care se putea termina tragic cel puțin pentru unul dintre cei implicați, a avut loc la Dognecea, în mijlocul satului. Mai exact, lucrurile au stat în felul următor:

Un bărbat de aproximativ 35 de ani se deplasa cu motoscuterul pe strada principală din Dognecea. Din sens opus, spre el, venea un autoturism condus de un alt bărbat. La un moment dat, din motive pe care doar poliția și ancheta le va stabili, autoturismul a început să meargă în zig-zag pe carosabil. Ca să evite un impact frontal, bărbatul de pe motoscuter a virat spre marginea drumului unde a ajuns într-un șanț adânc.

La rândul său, șoferul autoturismului a oprit foarte brusc într-un stâlp de pe marginea drumului retezându-l efectiv. Șoferul mașinii a scăpat doar cu avarii și cu o sperietură zdravănă, în schimb ,,motoscuteristul” a ajuns la spital cu coste rupte plus alte multe traumatisme.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate acolo. Vom reveni cu un comunicat oficial al IPJ Caraș Severin.

sursa: infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.