La crosul OncoHelp se aleargă pentru dotarea cu aparatură modernă a Centrului de Oncologie

379

Aflat în 2019 la cea de-a doua ediție, Crosul OncoHelp este un eveniment caritabil organizat de Asociația OncoHelp împreună cu Asociația Atletic Club Maraton, cu scopul continuării proiectului de dotare cu aparatură medicală a saloanelor din cadrul spitalului de zi a Centrului de Oncologie OncoHelp, prin achiziționarea unor infuzoare automate.

Sunt invitați toți cei care doresc ca prin mișcare să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de administrare a chimioterapiei și tratamentelor adjuvante pentru pacienții bolnavi de cancer. Evenimentul va avea loc în data de 22 septembrie 2019, cu plecare din Parcul Alpinet – Terasa Flora, de la ora 10.00.
Înscrierea și ridicarea numărului de participare se realizează la fața locului, între orele 08.00 – 09.50. Donația pentru participare este de minim 30 de lei.

Traseul, cu o lungime de 4,2 km, are startul de pe Terasa Flora. Urmează apoi tura pe sub Podul Tinereții, pe sub Podul Michelangelo, pista mal stâng Bega, traversare Bega pe Podul Decebal (Băile Neptun), pistă mal drept Bega, pista din Parcul Copiilor, pe sub Podul Michelangelo, pista din parcul Rozelor, pe sub podul Tinereții, traversare Bega pe Podul Traian (Maria) – se coboară pe pista mal stâng Bega – și se va ajunge la finish pe Terasa Flora.

Organizat sub deviza „Există viață și după cancer!”, evenimentul se bucură de sprjinul următorilor sponsori și parteneri: SDM Timișoara, Continental România, Raiffeisen Bank, Leman Industrie, Cottontex, Aquatim SA, DAF Junior, Cosmopolitan Art, Yellow Fresh.
Peste 250 de persoane au participat la ediția de anul trecut a Crosului OncoHelp.

Fondurile adunate în cadrul primei ediții a Crosului OncoHelp – din donațiile participanților și ale sponsorilor – au fost folosite pentru achiziționarea a 2 infuzoare automate.

Persoanele care doresc să participe la acest eveniment, dar nu reușesc să ajungă, pot contribui la acest proiect printr-o donație în conturile bancare ale Asociației OncoHelp: RO65RZBR0000060017201882 – LEI; RO97RZBR0000060017201888 – EURO;
Cod swift RZBRROBU – Raiffeisen Bank Timișoara

Construit în perioada 2005 – 2009, Centrul de Oncologie OncoHelp a reprezentat primul proiect al Asociației OncoHelp, realizat cu ajutorul sponsorilor și al comunității. A fost gândit ca o alternativă la sistemul medical de stat, permițând accesul tuturor pacienților la servicii medicale de calitate în cadrul unui spital privat. Dacă la începutul funcționării sale, în anul 2009, avea un număr total de 38 de paturi și doar 6 angajați și colaboratori, în anul 2018 Centrul de Oncologie OncoHelp numără 161 de paturi și peste 250 de angajați și colaboratori.
Devenit spital universtar începând cu anul 2011, Centrul de Oncologie OncoHelp furnizează servicii medicale specializate pentru pacienții oncologici: oncologie medicală, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă, imagistică medicală, îngrijiri paliative și consiliere psihologică. În anul 2016, o dată cu construirea și dotarea celui de-al doilea buncăr de radioterapie cu un accelerator de ultimă generație, Laboratorul de Radioterapie OncoHelp a devenit un centru de excelență care poate polariza cazurile dificile și care poate trata pacienții care i se adresează într-un cadru multidisciplinar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.