Primăria Municipiului Timișoara a realizat mai multe reparații curente în clădirile pe care le administrează sau care țin de spitalele și școlile subordonate. În imobilul aflat pe Bulevardul Victor Babeș, nr. 22, respectiv la secția de oncologie a Spitalului Clinic Municipal Timișoara, au fost finalizate reparațiile.
Saloanele de tratament destinate pacienților de la clinica de oncologie au fost renovate și igienizate. Rețeaua de apă, care era veche și colmatată, precum și obiectele sanitare din băi, au fost înlocuite. Deoarece clinica oferă servicii de spitalizare de zi, pe holurile de așteptare au fost montate scaune noi, iar un covor PVC nou a fost instalat. Pentru a îmbunătăți serviciile și pentru a instrui viitoarele generații de personal, s-au efectuat reparații curente la sala de ședințe și la camera de gardă.
În 2022 au fost achiziționate calorifere noi, electrice, iar atât în interior, cât și în exteriorul clădirii a fost realizat un spor de putere. Pacienții au parte de confort termic. De asemenea, în cadrul ședinței de plen al Consiliului Local va fi supusă la vot extinderea contractului de administrare al Spitalului Municipal pentru imobilul respectiv pentru încă 49 de ani.
Valoarea estimată a reparațiilor este de 254.000 de lei (TVA inclus). Lucrările intră în procedura de recepție.