4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

La Casa Artelor se pot privi sau desena „puncte de vedere”

Dacă de obicei vizitatorii unei expoziții sunt chemați doar să privească lucrările, de acestă data sunt invitați să creeze o operă. Galeria Subterana din Casa Artelor își deschide porțile pentru prima expoziție din acest an. Protagoniști ai exercițiului plastic care își găsește loc aici vreme de două săptămâni sunt studenți din anul II, specializarea Grafică, de la Facultatea de Arte și Design din UVT, studenți coordonați de prof. univ.dr. Adriana Lucaciu și lect. univ. dr. Daniel Apostu Teodorescu. Proiectul denumit Puncte de vedere este un proiect expozițional de grup, în care tinerii artiști pun în discuție raportul dintre ”unu” – individ și ”multiplu” – grup, mulțime / public, societate; o temă despre responsabilitate individuală și colectivă, față de propriul destin artistic și cel al semenilor din proximitate.

Evenimentul expozițional va cuprinde, așadar, lucrări de grafică, de autor și de grup, realizate pe diferite suporturi, în diferite tehnici și dimensiuni. Vernisajul are loc joi, 16 martie, de la ora 18.00, iar cuvântul de deschidere va fi rostit de lect. univ. dr. Gabriel Kelemen. Cu acest prilej, privitorii vor avea parte de o experiență inedită, ei fiind invitați să participe, alături de expozanți, la realizarea unui desen colectiv.

expo puncte de vedere - afis

“Exercițiul vizual propus de studenți se bazează pe o mișcare ”dus-întors” între tipurile de poziționare (perspective) față de creația arondată prezentului, cu subiecte și teme de reflecție personală, extracurriculare și se realizează prin formularea unor răspunsuri la propriile întrebări asupra capacității și modurilor în care ei înșiși pot transmite și recepta mesajele extrase din cotidian sau cele aparținând universului intim, reflecții asupra mijloacelor și formelor de expresie vizuală pe care și le apropie și însușesc. Lucrările reflectă punctul de vedere al fiecarui autor care invită publicul la un dialog bazat pe lecturarea unor subiecte și maniere de lucru personale, pe care le descoperă în procesul formării și devenirii sale profesionale. Un discurs al frământărilor lăuntice, al întrebărilor firești, al bucuriilor și neliniștilor interioare, înfățișate și împărtățite cu onestitate, în directa confruntare cu publicul.” – spun coordonatorii proiectului

Expoziția poate fi vizitată până în 29 martie, în galeria Subterana a Casei Artelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :