0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

La Banat în poartă oare cine bate? Eu sunt, frontieră, tânăr kosovar…

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin – I.T.P.F. Timişoara au depistat un cetăţean din Kosovo,  ce intenţiona să  intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde.

În data de 19 aprilie 2016, în jurul orei 21.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, au observat o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre  frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.
Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea persoanei şi conducerea ei la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză este D.L., în vârstă de 26 de ani, cetăţean din Kosovo, care a declarat că a încercat să intre ilegal în România, pe la frontiera verde, întrucât nu îndeplinea condiţiile legale de intrare în ţară.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :