În focarul de COVID-19 de la abatorul companiei germane Toennies a acţionat ca factor de transmitere masivă a coronavirusului un superspreader – o persoană infectată foarte contagioasă, care a răspândit virusul pe o rază de circa 8 metri în jurul său, mult peste distanţa de 1,5 – 3 metri între persoane, recomandată de obicei pentru prevenirea infectării cu acest virus. Aceasta este concluzia unui studiu german publicat vineri, scrie Agerpres, preluând agenţia EFE.
Răspândirea virusului printre angajaţii abatorului a fost favorizată şi de temperaturile reduse din interior, de funcţionarea sistemelor de aer condiţionat, de aerisirea slabă a spaţiilor de lucru cu aer natural şi, de asemenea, de efortul fizic care determină intensificarea respiraţiei lucrătorilor, se arată în cercetarea realizată de Centrul de Investigaţii pentru Infecţii din Helmholtz, Clinica Universitară din Hamburgo-Eppendorf şi Institutul de Virologie Experimentală Leibniz (HPI), potrivit unui comunicat emis de HZI.
Peste 2.100 de lucrători ai abatorului companiei Toennies din districtul Guetersloh au fost infectaţi cu noul coronavirus începând din luna iunie. Aproape jumătate dintre aceștia, circa 1.000, sunt români. Abatorul a fost atunci închis şi autorităţile germane au permis redeschiderea unităţii la jumătatea lui iulie, după ce proprietarii au implementat o serie de măsuri de protecţie sanitară, printre care şi instalarea de filtre HEPA pentru filtrarea aerului, asemănătoare celor folosite în avioane şi în sălile de operaţii din spitale.
Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC) a atenţionat recent că noul coronavirus poate fi transmis şi prin aerosoli, adică acele particule foarte fine care rămân în suspensie şi pot apărea atât din cauza picăturilor infectate, cât şi prin activităţi precum vorbitul sau cântatul. Aceasta poate reprezenta un risc pentru persoanele aflate în spaţii închise, mai ales dacă nu sunt bine aerisite. ECDC a anunţat de asemenea că lucrează la un raport tehnic pe tema transmiterii noului coronavirus şi evaluează de asemenea riscurile reprezentate de sistemele de ventilaţie.
Multe dintre măsurile de distanţare şi igienă aplicate în timpul pandemiei COVID-19 se bazează pe prevenirea contactului cu picături expulzate de purtătorii virusului atunci când aceştia tuşesc, strănută sau vorbesc. Însă prevenirea transmiterii noului coronavirus prin aerosoli ar putea necesita alte strategii antiepidemice, inclusiv la locul de muncă.
Sursa: Digi24