Klaus Iohannis refuză remanierea cerută de Viorica Dăncilă: E un fel de farsă

79

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că remanierea guvernamentală propusă de PSD este „un fel de farsă”, precizând că nu o acceptă „aşa cum a fost propusă”.

„În legătură cu propusa remaniere guvernamentală, am analizat întreaga situaţie şi, după părerea mea, această remaniere este un fel de farsă, nu are absolut nimic de a face cu îmbunătăţirea actului de guvernare, chit că de aşa ceva am avea nevoie, nu are absolut nicio treabă cu agenda românilor sau cu agenda României, este cauzată de o răfuială mai degrabă din interiorul PSD. Mi se pare că această remaniere întreagă este neavenită. Pe de altă parte, avem cele trei demisii şi la un moment dat aceste trei persoane vizate vor pleca, însă cele trei propuneri care au fost făcute pentru a înlocui miniştrii care pleacă sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcţia de ministru şi în consecinţă nu accept această remaniere aşa cum mi-a fost propusă. (…) Persoanele pur şi simplu nu sunt pregătite, nu au ţinuta necesară pentru a ocupa aceste poziţii”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a anunţat că nu ia act de demisiile celor trei miniştri de la Justiţie, Fonduri Europene şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni până când nu ştie ce persoane vor prelua portofoliile.

El a precizat că a avut o discuţie telefonică cu premierul Viorica Dăncilă, pe care a rugat-o fie să vină cu alte propuneri pentru cele trei ministere, fie să propună interimari, până când PSD va veni cu candidaţi pe care îi poate accepta.

Premierul i-a răspuns că se va gândi şi va veni cu o soluţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.