Kamikazele Orban

Învestirea guvernului Orban — dacă se va face din prima încercare — va fi urmată de cea mai neiertătoare reacție din România postcomunistă. Nu, nu va fi deloc o perioadă de grație, așa cum s-a întâmplat și cu guvernul Constantinescu și cu guvernul numit de Băsescu. Nici vorbă de așa ceva! Opinia publică românească de acum așteaptă de la echipa lui Orban cu totul altceva decât a așteptat în 1996 ori în 2004. Evident, vorbim, în anul de grație 2019, despre un cu totul alt context.

Mai întâi, pentru prima oară, un guvern va prelua puterea fără niciun ban în visterie. Apoi, aș remarca faptul că, în loc de speranță, românii au, acum, o adevărată patologie a așteptării. Apoi — nu știu dacă neapărat în această ordine — avem o cu totul altă configurație politică a guvernului și, în fine, se vede limpede o cu totul altă situare a partenerilor de Opoziție. Dar să le luăm pe rând.

Prima diferența dintre anii 1996 și 2004 este că bugetul din acei ani și cel de acum este unul sensibil diferit. Nu o să intru în cifre dintr-un motiv cât se poate de stupefiant: la ora de față, nimeni nu știe bugetul real al României. Adică nu știe cât bani au fost cheltuiți, iar cele 10 miliarde de lei evaporați, despre care au vorbit și unii dintre frații vitregi ai pesediștilor, ridică o problemă insolvabilă. Să nu mai spunem și că toate sutele de milioane distribuite pe ultimii metri de guvernare provin din fondurile speciale ale guvernului. Așadar, Guvernul Orban se va trezi că visteria e goală-goluță.

Cât privește convertirea speranței într-o adevărată patologie a așteptării, acest fenomen de psihologie socială este asemuit cu transformarea iubirii în ură. Se știe, atunci când o persoană iubită îți înșală așteptările, te dezamăgește, relația nu se transformă în indiferență, ci în ură la fel de pasională. Iar această alchimie ușor previzibilă va fi hrănită, alimentată nu doar de PSD, ci, mai ales, de aliații cu care au reușit să dărâme Guvernul Dăncilă. Da, nici USL-Plus, nici PMP nu vor ezita să semnaleze orice greșeală a Guvernului Orban.

Iar acest lucru nu se datorează unui deficit de moralitate — deși, în politică, e cam aiurea să vorbim despre morală —, ci este un reflex necondiționat: acela de a nu fi percepuți ca parte a guvernării! Sigur, nu despre  poziționarea lui Ponta este vorba aici pentru că Victor Ponta își recucerește nu foștii colegi, ci, tot mai mult, supranumele Mincinos. Dar, așa cum Dan Barna a tot spus că nu vrea să intre la guvernare, așa vor spune încă mai abitir și PMP-ul, și Pro România că nu e bine ce face Ludovic Orban. Or, o asemenea reactivitate e, cum spuneam, o premieră pe scena politică românească, dar, după toate semnele, va face greu de gestionat actul guvernării. Oricum ar fi el. Dacă e ferm, foștii aliați vor spune că nu e momentul acum să se acționeze așa; dacă e populist, îi vor reproșa populismul.

Da, în această situație, Guvernul Orban e unul de kamikaze și Ludovic Orban știe foarte bine care îi va fi soarta. Însă această situație de nerezolvat are și un imens avantaj: acela de a tăia în carne vie.