Un coleg care mi-a citit articolul din numărul trecut m-a întrebat: „De cine a fost trădat Ion Raţiu?”. Cum de cine? Au apărut primele două volume, masive, din Jurnalul lui Ion Raţiu, cu grijă, cu ştiinţă, cu fidelitate îngrijite de Stejărel Olaru. Multe, foarte multe pagini au subsoluri întinse ale editorului care ne lămureşte ce-i cu apropiaţii lui Ion Raţiu. Cum se desfăşoară alianţele, cum dumnealor, cunoscuţii veniţi în exil, sunt ajutaţi. Editorul, care a stat la CNSAS ca să afle ce-i cu apropiaţii lui Ion Raţiu, arată… cum dumnealor trimiteau ştirile acasă, fiindcă erau angajaţi (şi) ai securităţii. Deocamdată, doar dosarul lui Crăciunaş a fost publicat. Vor urma şi celelalte? Vom afla din volumul al treilea al Jurnalului despre felul în care Ion Raţiu a candidat la Preşedinţia Românei? Şi, în subsol, va scrie domnul Stejărel Olaru care au fost, în 1990, consilierii lui?
Poate n-ar strica să scriem două cuvinte despre bunicii, străbunicii, rudele lui Ion Raţiu. Şi despre publicaţiile pe care le-a întemeiat. La care a scris. Fiindcă scrisul face parte din viaţa sa intimă. E un peregrin transilvan, aşa cum fusese străbunicul său, Ion Codru Drăguşanu. Bunica lui Ion Raţiu îl roagă să-i promită că va ţine, după plecarea „de acasă”, un jurnal, aşa cum ţinuse şi tatăl ei, Ion Codru Drăguşanu. În istoria literaturii române se află la loc de cinste Peregrinul transilvan sau Epistole scrise din ţări străine unui amic în patrie, de la anul 1835 până inclusiv 1848. Primul volum al străbunicului apare în 1865, Jurnalul lui Ion Raţiu, nepotul lui Viorel Tilea, strănepotul lui Ion Codru Drăguşanu, apare în 2017. Ştim că Ion Raţiu are pasiunea scrisului şi scrie zilnic sau aproape zilnic. E fericit când îi apare primul articol, e fericit când e citit de fiul său, e bucuros când e primit în PENclub — în această internaţională a scriitorilor. Îl sprijină pe Silviu Crăciunaş să-şi publice cartea, îi împrumută bani, Crăciunaş uită să-i restituie banii. Vom afla din volumul al treilea al jurnalului dacă Ion Raţiu bănuia de relaţiile lui Crăciunaş cu securiatea? Că la CNSAS mai sunt câteva jurnale care aşteaptă, din cauza Jurnalului său, să apară?
Altfel, viaţa lui Ion Raţiu e mai degrabă una norocoasă. Pleacă la 13 aprilie 1940 la Londra, unde, datorită unchiului său Viorel Tilea, e numit cancelar diurnist. Războiul îl găseşte la Londra. Momentul cel mai înalt din viaţa lui, în 1945, mărturiseşte, e căsătoria — intrarea într-una din marile familii ale Angliei. Şi se va întoarce acasă, ca un adevărat peregrin transilvan, în 1990.
M-aş bucura să apară al treilea volum al Jurnalului în cinstea lui 1 Decembrie. Cartea lui Ion Raţiu poate să se împlinească în acest moment aniversar.
Fain!