-1.9 C
Timișoara
duminică 29 decembrie 2024

Jumătate de miliard de euro pentru Timișoara! Ce se va întâmpla cu acești bani în 2020

Proiectul de buget pe anul 2020 pentru Timișoara a fost publicat și dezbătut. Poate fi consultat pe site-ul Primăriei Timișoara. Potrivit documentelor, anul acesta sunt în visterie peste 2,3 miliarde de lei, incluzând și veniturile direcțiilor subordonate aparatului primăriei.
Pentru investiții, în 2020 au fost alocate 368 de milioane de lei. Cei mai mulți bani ajung la Transporturi — 127 de milioane de lei.

La împărțirea banilor urmează Învățământul, care primește 65 de milioane de lei, și Cultura, Recreerea și Sportul, unde ajung 61 de milioane de lei. Sănătatea va beneficia de investiții de 44 de milioane de lei, iar pentru Combustibili și Energie au fost alocate 25 de milioane de lei.
La capitolul Locuințe și Dezvoltare Locală apare suma de 23 de milioane de lei. Lista de investiții este stufoasă. Pe ea regăsim proiecte mai vechi, pe care le-am întâlnit pe hârtie în anii anteriori, dar și obiective noi. Sediul Primăriei Timișoara va intra în reabilitare — 3,8 milioane de lei; se vor instala camere de luat vederi pe malul Begăi — 1,7 milioane de lei; se va continua construcția stației de epurare la Spitalul de Boli Infecțioase — 2,5 milioane de lei, precum și extinderea Spitalului de Copii — 15 milioane de lei.

În reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Culturii se investesc 5,3 milioane de lei, iar cinci cinematografe beneficiază, în total, de 17 milioane de lei. În privința infrastructurii din oraș, ca o noutate apare un obiectiv denumit „Tunelul lumini”, care se vrea o pasarelă în Complexul Studențesc. De asemenea, este finanțată și autostrada pentru biciclete, care beneficiază de 100.000 de lei pentru întocmirea studiilor.

Dezbaterea pe buget, prilej de atacuri electorale
Bugetul Timișoarei pe anul 2020 a trecut deja pin dezbatere publică. Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara a fost mai mult goală, dar au fost și timișoreni interesați de investițiile ce se vor derula în cartierele lor. La dezbatere a participat edilul-șef, Nicolae Robu, precum și unii dintre contracandidații săi la funcția de primar. Astfel, în sală au fost și Adrian Orza, candidat independent, și Dominic Samuel Fritz, candidatul URS.

Dezbaterea a fost transmisă live pe Facebook, așa cum ne-a obișnuit deja primarul. A debutat cu o prezentare generală a bugetului, susținută de Nicolae Robu, căruia i-a trebuit aproape o oră pentru a descrie proiecția bugetară de anul acesta.

Cum candidații la primărie nu au trecut ei înșiși printr-o dezbatere, Dominic Samuel Fritz a ținut să fie prezent la discuțiile legate de buget. Acesta acuză administrația Robu că a „umflat” bugetul din pix și că aceleași proiecte se regăsesc și în anii trecuți pe lista de investiții, dar nu au putut fi puse în practică.

„Pe partea de venituri, în niciun an nu ați obținut veniturile propuse în buget. În 2019 ați încasat, din amenzi și alte sancțiuni aplicate, 15 milioane de lei. Pentru acest an vă propuneți să încasați 20 de milioane de lei. De unde visați aceste cifre? Mi se pare că sunt venituri umflate din pix, și nu o planificare serioasă. Pe partea de cheltuieli, am comparat partea de investiții, de construcții și în niciun an din ultimii patru nu ați reușit să cheltuiți banii propuși pe partea de lucrări noi. Anul trecut ați estimat 118 milioane de lei și ați cheltuit doar 41 de milioane lei. În acest an aveți o planificare de 235 milioane de lei. De unde aveți atât de multă încredere că îi veți cheltui? La lista concretă de promisiuni regăsim aceleași proiecte nerealizate de anii trecuți, precum bulevardul Sudului, care trebuia executant de anul trecut, dar nu s-a realizat nimic. Strada Grigore Alexandrescu este promisă de nu știu câți ani, fântânile apar din nou. Pentru mine, acest buget istoric nu este deloc o sursă de mândrie, este doar un document al nerealizărilor din anii trecuți și al eșecului din cei opt ani de administrație”, i-a spus Fritz lui Robu.

Replica edilului-șef nu a întârziat. Robu l-a întrebat pe contracandidatul său de experiența sa în administrație și a susținut că bugetul este unul responsabil.

„Nu știu ce experiență aveți, dacă ați conceput vreodată un proiect de buget, dar nici nu este problema mea. Însă, după modul cum ați prezentat lucrurile, se pare că nu aveți o astfel de experiență. Mereu, când faci un buget, dacă vrei să nu rămâi cu bani necheltuiți, cum au rămas alții, atunci trebuie să pleci la drum cu un portofoliu de proiecte mai larg, ca să poți acoperi acest portofoliu. Se întâmplă ca într-un an unele proiecte să avanseze până aproape în etapa să consume bani mulți, dar să nu ajungă la efectuarea plăților propriu-zise, și atunci se regăsesc plățile respective imediat în anii următori”, a spus Nicolae Robu.
Infrastructura urbană, investiții de 127 de milioane de lei și pe credite de angajament.

Infrastructura urbană, unul dintre cele mai importante domenii pentru toți locuitorii urbei, primește anul acesta 127,6 milioane de lei din visteria primăriei. Însă pe lista de investiții apar și credite de angajament ce depășesc 1,7 miliarde de lei. Nu există niciun document care să detalieze pe ce se vor cheltui acești bani împrumutați și nici condițiile de acordare a creditului.

Anul acesta, autoritățile și-au propus, pe hârtie, să reface infrastructura pentru biciclete. Însă ideile nu sunt deloc noi, ba din contră! Astfel, pe lista de investiții apare autostrada pentru biciclete și realizarea unei piste urbane. Proiectele au fost cuprinse și în bugetul de anul trecut, dar nu au fost puse în practică.

Astfel, la fel ca la 2019, și în 2020 autoritățile și-au propus să întocmească un studiul de prefezabilitate cu 100.000 de lei. Pista urbană pentru cei ce merg pe două roți este finanțată cu peste 800.000 de lei și se va realiza studiul de fezabilitate și proiectul tehnic cu acești bani.
O noutate din lista de investiții de anul acesta este un proiect denumit „Tunelul luminii”. Administrația Robu are planuri mari în privința acestui obiectiv. Cu un milion de lei se dorește realizarea proiectului tehnic și execuția lucrării.

În ceea ce privește transportul public, autoritățile promit că vor achiziționa 21 de autobuze mici și un autocar, fiind alocată suma de 1 milion de lei. Se vor achiziționa și tramvaie noi, vor fi cumpărate stații noi pentru transportul public și 30 de autobuze hibride. Anul acesta ar urma să se investească și în transportul pe apă. Administrația plănuiește să achiziționeze, cu 200.000 de lei, o ambarcațiune turistică.
Metroul, despre care auzim promisiuni de mulți ani apare și el, din nou, pe lista de investiții.

„În 2013, lansam ideea că Timișoara trebuie să se gândească să-și facă metrou, pentru a nu ajunge să se sufoce ca urmare a dezvoltării pe care o va cunoaște. Știrea a fost una senzațional-negativă. La cinci ani după noi, a anunțat și Clujul că vrea metrou. Știrea a fost una senzațional-pozitivă. Iată că acum se vorbește de un program național de realizare de metrouri în orașele cu peste 300.000 de locuitori. Deocamdată, noi și Clujul ne-am arătat interesați”, spunea, în urmă cu aproape un an, Nicolae Robu.

Potrivit ultimei variante propuse de edilul-șef, metroul va lega aeroportul de ieșirea din oraș, pe Calea Șagului, și comuna Dumbrăvița de Moșnița Nouă, traversând în subteran tot orașul. Pașii necesari realizării obiectivului nu au fost făcuți nici până acum. Deși întocmirea studiului de fezabilitate a fost bugetată an de an, actele nu au fost făcute Anul trecut au fost alocată, ca în 2018, suma de 145.000 de lei pentru SF. Aceeași alocare o regăsim și în bugetul de anul acesta.
În 2020 se vor deconta și lucrările de lărgire și modernizare a podurilor Eroilor și Dragalina. Pentru primul sunt prinși în buget 4,4 milioane de lei, din care 2,1 milioane vin de la bugetul de stat, prin PNDL. Pentru Podul Dragalina se vor achita 3,6 milioane de lei, din care 3,3 milioane de lei de la bugetul central.

Construirea Podului Jiul apare din nou pe proiecția bugetară. Au fost alocate 2,6 milioane de lei din bugetul local. Obiectivul ar costa, potrivit studiilor, aproximativ 5 milioane de euro. Dar mai sunt câțiva pași de trecut. Pentru a putea fi construit, este nevoie de exproprierea unor bunuri de pe Splaiul Tudor Vladimirescu și de-abia luna aceasta a fost aprobată, în Consiliul Local, începerea negocierilor cu proprietarii.

Trebuie să dispară de acolo un teren de handbal cu tribune, un teren de tenis, o platformă betonată, cu grup sanitar, o terasă, o stație de radioficare, un bazin de înot cu cabine și clădirea unui fost club. Exproprierea ar costa peste 260.000 de euro.

Pentru anul acesta se propune, de asemenea, începerea mai multor studii de fezabilitate pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Legat de poduri, se vor întocmi, pe lângă Podul Jiul, alte 4 SF-uri sau DALI-uri. Vorbim aici de studii pentru reabilitarea Pasarelei Îndrăgostiților, reabilitarea Podului Mihai Viteazul (Tinereții), reabilitarea Podului Iuliu Maniu (Muncii) și reabilitarea pasarelei peste Bega, dintre străzile Gelu și Crizantemelor. Toate acestea ar costa peste 250.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Scandal de Crăciun în fața căminului cultural dintr-un sat din Timiș

Patru bărbați au fost reținuți de polițiștii în urma unui scandal petrecut în localitatea timișeană Cliciova. La căminul din localitate, 12 persoane s-au luat...

Casa unei familii din Timiș a ars

Casa unei familii din Timiș a ars vineri, 27 decembrie. Acoperișul a ars, iar tavanul podului s-a prăbușit afectând câteva dintre încăperi.  „Vineri, 27.12.2024, în...

Citește și :