2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Județul Timiş, campion al angajărilor între septembrie 2015 şi septembrie 2016

Ilfov, Bistriţa-Năsăud şi Timiş sunt judeţele în care, procentual, efectivele de angajaţi au crescut cel mai mult în ultimul an, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, dacă în Ilfov creşterea pro­centuală a numărului de angajaţi a fost de 9,6% (în septembrie 2016 faţă de septembrie 2015), pe următoarele locuri în top au fost Bistriţa-Năsăud, unde creşterea numărului de angajaţi a fost de 8,5%, în Timiş de 5,5%, în Bihor de 5,3%, iar în Alba de 5,2%. O explicaţie pentru creşterea efectivelor de angajaţi din Bistriţa-Năsăud o reprezintă extinderea germanilor de la Leoni, cel mai mare angajator din judeţ, care a făcut un volum mare de noi recrutări.

„Se fac angajări peste tot în zona de vest şi nu găsim oameni. Avem proiecte de relocare prin care aducem sute de oameni din toate regiunile ţării care să lucreze în producţie şi nu numai în componente auto, ci şi în fabricarea de produse alimentare. Cred că, pe viitor, se vor face noi angajări doar pe baza relocărilor din alte zone, pentru că nu mai există forţă de muncă disponibilă în zonă“, a spus Horia Bugarin, directorul general al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară IHM Total Consult din Timişoara.

 

Sursa: zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :