Serviciul de ambulanțe este extrem de solicitat tot timpul anului. Mașinile de urgență merg aproape non stop indiferent de vreme sau alte condiți bune sau rele. De aici și uzura avansată a acestor vehicule. Ele sunt în permanență reparate cu mari eforturi, dar și o bună parte stau în garaje în așteptarea pieselor de schimb.
De aceea veștile pe care le dă Călin Dobra, acum la final de an, sunt cât se poate de bune. Iată ce transmite timișenilor în ultimele zile din 2018:
”Vești excelente pentru toți timișenii au venit acum în finalul anului.
Serviciul Județean de Ambulanță Timiș a fost dotat cu 13 ambulanțe de intervenție noi, de tip B1 și B2, care vor intra în exploatare chiar de săptămâna aceasta.
Noile autospeciale vor asigura o intervenție mai rapidă, iar în medicina de urgență timpul este un factor esențial.
Preocuparea noastră pentru îmbunătățirea parcului auto este constantă deoarece în joc sunt viețile cetățenilor, iar până la sfârșitul lunii martie un nou lot de ambulanțe noi vor ajunge în județul Timiș.
Cele 13 autospeciale fac parte dintr-un program al Guvernului României, finanțat din fonduri europene.
Nu doar Serviciul Județean de Ambulanță Timiș a primit echipamente noi la sfârșit de an, ci și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat i-au fost repartizate trei autosanitare SMURD noi, care sunt dotate cu aparatură performantă şi tracțiune integrală. Acestea urmează să ajungă la Detașamentul de Pompieri Lugoj, la Punctul de lucru Giroc şi la Stația de Pompieri Sânnicolau Mare”, a transmis cetățenilor președintele CJ Timiș.