4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Jucării notificate ca periculoase încă se vând în cantitate mare. Comercianți amendați cu peste un milion de lei înainte de 1 iunie

Peste 70% dintre comercianții de jucării verificați în ultimele zile încalcă reglementările legale privind siguranța jucăriilor, a transmis Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) care a aplicat amenzi de peste un milion de lei în urma controalelor.

Controalele s-au desfășurat, în perioada 27-28 mai 2020, în întreaga țară.

Au fost verificaţi 472 de operatori economici, iar la 336 din ei, reprezentând 71,2 % din totalul celor controlaţi, au fost găsite abateri de la normele în vigoare. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 379 de sancţiuni, din care 177 avertismente şi 202 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1,089 milioane lei.

Totodată, au fost oprite temporar de la comercializare jucării în valoare de 253.367 lei lei şi definitiv, jucării în valoare de 325.061 lei.

Potrivit ANPC, cele mai întâlnite abateri constatate sunt: lipsa menţionării pe etichetă a numelui, denumirii comerciale înregistrate sau mărcii înregistrate a producătorului şi/sau a importatorului, precum şi adresa la care aceştia pot fi contactaţi; lipsa menţionării numărului unic de înregistrare pe jucărie, pe ambalaj sau în documentele însoţitoare; lipsa aplicării în mod vizibil, lizibil şi de neşters a marcajului de conformitate CE; nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă şi lipsa avertismentelor generale (sau lipsa traducerii acestora în limba română); comercializarea unor jucării care au făcut obiectul notificărilor RAPEX; nerespectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor; practici incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii; lipsa afişării preţurilor şi/sau afişarea într-o formă echivocă; neafişarea orarului de funcţionare şi a certificatului de înregistrare la Registrul Comerţului; lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare şi caracterizare, a transmis ANPC.

Pentru consumatorii care achiziţionează jucării direct din magazine, ANPC are următoarele sfaturi: să achiziţioneze jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie; să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei; să ştie că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească; să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici; să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni; să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii.

Orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată şi în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Citește și :