1.2 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Jubileu cu filme artistice vechi la „cinemavindek”

Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu” ̶ Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” ̶ Timișoara, Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșanu” ̶ Timișoara.

Iată entitățile care colaborează pentru o serie de manifestări, inclusiv culturale, care marchează cei 50 de ani de la fondarea primeia dintre ele. Acestor manifestări li se va adăuga una: proiecții de filme artistice vechi. Denumit „cinemavindek”, programul constă în două proiecții pe lună ale unor titluri aflate în domeniul public (adică fără drepturi de autor), dar și, uneori, ale unor filme recente (cu licență).

Startul va fi dat în 29 octombrie 2024, la ora 18, în sala „Prof. Dr. Constantin Caloghera” (cunoscută și drept amfiteatrul B) din incinta Spitalului, cu filmul cehoslovac „Ekstase” (1933), regizat de Gustav Machatý. În rolul principal ̶ Hedy Lamarr, una dintre cele mai fascinante personalități din prima jumătate a secolului al XX-lea. Ea a fost nu numai o actriță talentată și de o frumusețe tulburătoare, ci și o inventatoare remarcabilă. Minții sale strălucite îi datorăm ideea care a stat la baza wi-fi, a bluetooth și, implicit, a tehnologiei telefoanelor mobile din zilele noastre.

„Ekstase” (Extaz) a fost ales pentru deschiderea seriei de proiecții întrucât a revoluționat cinematografia!
Regizorul Machatý și foarte tânăra Hedy Lamarr au avut curajul de a sfida prejudecățile acelor vremuri și au arătat, pentru prima dată, nuditate și un prim-plan cu o femeie în orgasm. Cu alte cuvinte, cei doi au introdus firescul pe marile ecrane. Deși nouă, spectatorilor de azi, ne poate părea chiar cuminte, „Ekstase” a stârnit după lansare nenumărate controverse, iar în nu puține țări a fost interzis pentru ani buni.

Așadar – marți, 29 octombrie, la ora 18, sunteți așteptați în amfiteatrul B de la Județean.
Cuvântul introductiv va fi al Prof. Dr. Dorel Săndesc, manager general al SCJUT. Programul „cinemavindek” este coordonat de publicistul Doru Botoiu. Proiecția, cu o durată de o oră și 22 de minute, poate fi urmată de dezbateri.
Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în Canada și SUA, continuare de succes a internaționalizării afacerilor românești

În perioada 04 - 15 noiembrie a.c., CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale...

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România va cânta printre îngeri…

Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară și pop-rock din România, s-a stins din viață. Gabi Cotabiță s-a dus printre...

Citește și :