3.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

Jardiniere distruse pe Podul Michelangelo și în apropiere de Poșta Mare

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră, aflați în patrulare în acest week-end, pe timp de noapte, în zona centrală a orașului, au depistat două persoane care au rupt flori din ghivecele amplasate pe Podul Michelangelo. Astfel, în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 22.50, un tânăr de 19 ani, cu domiciliul în localitatea timișeană Beregsău Mare, a fost surprins rupând flori și aruncându-le în Canalul Bega.

Un al doilea tânăr, student spaniol, a fost depistat în dimineața zilei de duminică, în jurul orei 03.30, deteriorând material dendrofloricol din aceeași zonă, mai exact rupând florile dintr-un alt ghiveci amplasat de Podul Michelangelo și aruncându-le în Bega. Ambele persoane au fost amendate de câte 2.500 de lei.

De asemenea, potrivit reprezentanților Poliției Locale, în dimineața zilei de duminică, în jurul orei 06.00, un polițist local care se îndrepta spre serviciu a observat un autoturism marca Opel de culoare roșie, care se deplasa cu viteză pe bd. I.C. Brătianu și, la intersecția cu str. T. Grozăvescu, a lovit o jardinieră cu flori distrugând-o și patru stâlpi metalici de pe marginea șoselei, după care și-a continuat drumul. În acest sens, un echipaj de polițiști locali chemați la fața locului a apelat la societatea Retim pentru luarea măsurilor de îndepărtare a resturilor rezultate din distrugerea jardinierei de pe carosabil, pentru a nu exista pericol de accidente, s-a transmis incidentul către Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Timișoara și s-au comunicat datele autoturismului către Poliția Rutieră pentru depistarea conducătorului auto în vederea recuperării prejudiciului de către municipalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :