Jandarmii timişoreni sunt în misiune pe timpul minivacanței de Paște

43

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara sunt angrenați în misiuni specifice de ordine publică pe timpul minivacanţei de Paște.

Jandarmii acţionează pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, în perioada premergătoare şi pe timpul sărbătorii de Paște și, de asemenea, în zilele libere până la sărbătoarea de 1 Mai.

Echipajele de jandarmi se vor afla în proximitatea lăcaşurilor de cult, în municipiul Timişoara şi în zona mănăstirii Şag din judeţul Timiş, pentru ca manifestările religioase să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Pentru a asigura misiunile specifice ce le revin, jandarmii din Gruparea Mobilă Timişoara cooperează cu inspectoratele de jandarmi judeţene din zona de responsabilitate, cu structurile de poliţie, poliţie de frontieră şi cu alte instituţii, în baza planurilor de cooperare încheiate.

Jandarmii asigură măsurile de ordine şi siguranţa participanţilor la rugile bănăţene care au loc, în zilele de sărbătoare, în localităţile Utvin, Sânmihaiu Român, Giroc, Jamu Mare, Hitiaș, Belinț și Topolovățu Mare din județul Timiș.

Pentru a preveni producerea de evenimente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi siguranţei publice, jandarmii recomandă cetăţenilor să evite locurile foarte aglomerate, să adopte un comportament decent, conform normelor de convieţuire socială şi să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale.

Persoanele care au cunoştinţă de producerea de fapte antisociale, pot sesiza acest lucru forţelor de ordine aflate în teren iar, în situația în care se află în situație de pericol, pot solicita intervenția echipajelor, apelând numărul de urgenţă 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.