Duminică, 13 septembrie, jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara asigură măsurile de ordine și siguranța participanților la „Serbările Naţionale – Ţebea 2020”. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului de comemorare a eroului transilvan Avram Iancu, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod”
Timişoara cooperează cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara și Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.
Având în vedere condițiile actuale privind organizarea și desfășurarea manifestărilor publice, jandarmii recomandă participanților la eveniment să respecte condițiile stabilite de organizatori și indicațiile structurilor de ordine.